Economie

Dezbatere privind legislația pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii

<p>Vineri, de la ora 11 Camera de Comerț și Industrie Cluj organizează o masă rotundă cu tema „Modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 (sau elaborarea unei noi legi) privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii“.</p>


Obiectivul acestei dezbateri este, potrivit organizatorilor, modificarea legislației din domeniu, dată fiind necesitatea „implementării principiilor și recomandărilor prevăzute in documentul strategic european Small Business Act for Europe – COM (2008) 394 și COM (2011) 78 şi al direcţiilor de acţiune din Programul de Guvernare, cap. 4, Economie, Comerţ şi Mediu de Afaceri.
În urma întâlnirii Comitetului Consultativ pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, din data de 14 mai 2012, la sediul  Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prezidată de Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, a fost lansată procedura de dezbatere publică pe o perioadă de 30 de zile, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 (sau elaborarea unei noi legi) privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
În tot acest timp, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, reprezentanţii camerelor de comerţ şi industrie, ai patronatelor şi organizaţiilor neguvernamentale de reprezentare a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi întreprinzătorii sunt invitaţi să participe la consultări privind identificarea, colectarea şi sistematizarea de propuneri pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor.
Dezbaterea publică se va desfăşura şi la nivel regional prin intermediul celor 8 Oficii Teritoriale pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din subordinea AIPPIMM.

 

abonare newsletter