Economie

Se depun cererile pentru subvenţii pe teren!

<p />Ieri a fost iniţiată o nouă campanie de primire a cererilor de plată pentru măsurile de sprijin pe suprafaţă.

Agricultorii au la dispoziţie două luni şi jumătate pentru a solicita sprijinul pe suprafaţă.

În caz contrar, pentru cererile de plată depuse începând cu data de 15 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, iar după data de 11 iunie 2012 cererea de sprijin nu va mai fi admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.

Cine se încadrează?

Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

Totodată, sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

Suprafaţa subvenţionată în Cluj


Jumătate din suprafaţa agricolă a judeţului a fost subvenţionată în 2011. Restul terenului fie a rămas necultivat, fie deţinătorii nu s-au încadrat pentru a primi sprijinul deţinând parcele mai mici de 0,3 ha. Astfel, din cele 427.000 de ha teren agricol, s-a primit sprijin pe suprafaţă, în valoare de peste 47 de milioane de euro, pentru 218.000 de ha.

Cu toate acestea, doar 16% din teren ar fi neutilizat, potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Cluj, diferenţa rezultând ca urmare  a faptului că restul suprafeţelor deţinute de agricultori sunt mai mici decât minimul acceptat pentru primirea subvenţiei.

Milioane de euro încasate

Sprijinul total pe suprafaţă aferent anului 2011 depăşeşte 47 de milioane de euro (204 milioane lei) doar în cazul agricultorilor din judeţul nostru. Aproximativ 36.000 de fermieri clujeni au primit 33,5 milioane de euro prin fonduri europene, iar încă 3.500 de fermieri din zonele defavorizate – din 24 de comune din zonele montane şi 12 comune din zonele specific defavorizate, cum ar fi Cojocna şi Petreşti – au încasat un sprijin de 14 milioane de euro de la bugetul de stat, potrivit datelor furnizate de APIA Cluj.

„Pentru prima dată s-au primit banii înaintea începerii campaniei agricole de primăvară”, atenţionează Gheorghe Şerban, director executiv APIA. Banii au venit mai repede ca urmare a unei solicitări adresată UE, pentru a compensa condiţiile meteo nefavorabile înregistrate spre sfârşitul anului trecut.

abonare newsletter