monitorulcj.ro Menu

Destinatie fabuloasa

Si englezii cedeazaStatutul de Capitala Culturala Europeana incepe sa aduca o imagine pozitiva Sibiului, in presa internationala. Pina si britanicii, cunoscuti pina mai ieri pentru critica acerba legata de Romania, au vazut partile bune. Sibiul a fost inclus de cotidianul britanic „The Guardian" pe locul 9 in ghidul „50 de locatii turistice fabuloase ale lumii". Clasamentul a fost intocmit in colaborare cu o firma de turism. Tabloidul, unul dintre cele mai citite din presa insulara, a publicat chiar un articol special, in care a prezentat pe larg oferta Sibiului, mentionind numeroasele programe turistice organizate de firme britanice pentru Sibiu si Romania.Un loc onorabilGrupajul de informatii turistice este accesibil la adresa de Internet www.travel.guardian.co.uk/article/2007/jan/07/escape2#more-article, de unde aflam ca Sibiul se afla pe pozitia a noua, devansat printre altele de New York, Londra, Pisa, Palermo, Chicago, Paris. Principalele puncte de atractie mentionate in articol sint titulatura de Capitala Culturala Europeana si frumusetile centrului istoric, cu melanjul de arhitectura istorica, mergind de la gotic pina la Art Nouveau, fortificatiile Sibiului si bogata viata culturala si de cafenea din oras. Site-ul realizat de jurnalistii englezi ofera posibilitatea de a contacta agentia de turism care ofera servicii turistice si de face rezervarile de transport, cazare si masa pentru petrecerea vacantei la Sibiu.Johannis jubileaza„Pina acum, presa britanica nu s-a intrecut cu laudele la adresa Romaniei. Aceste sint in avantajul nostru... Oricum, dezavantajul Sibiului este ca inca se dovedeste prea putin cunoscut in lume", a recunoscut primarul Klaus Johannis, care si-a exprimat speranta ca nominalizarea ar putea constitui un semnal si pentru firmele turistice romanesti, care ar putea dezvolta programe turistice asemanatoare. Daca este sau nu pregatit Sibiul pentru jumatate de milion de turisti, Johannis se arata la fel de optimist. El sustine ca ar fi normal sa creasca proportional cu cererea turistilor capacitatea de cazare a burgului de pe Cibin. „Nu trebuie sa inventam mare lucru. Sibiul este cu certitudine pregatit", crede edilul-sef.Promovare la BruxellesAstazi, Delegatia Permanenta a Romaniei la UE si Ministerul Culturii si Cultelor verniseaza la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles expozitia „Sibiu. Tinar din 1191". Evenimentul face parte din programul „Saptamina Romaniei", adresat diplomatilor si functionarilor comunitari si presei internationale acreditate la Bruxelles. Inaugurarea programului va avea loc in prezenta oficialilor Jan Figel, comisarul european pentru educatie, invatamint si cultura, Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism, Lazar Comanescu, seful reprezentantei permanente a Romaniei la Uniunea Europeana si Sergiu Nistor, comisarul guvernamental pentru programul „Sibiu - CCE 2007".

comments powered by Disqus