monitorulcj.ro Menu

Intretinere de 133 de milioane!

Locatari „model"Povestea este mai veche, administratorul Mircea Balan reclamind faptul ca intre asociatia de locatari si familia Incze au existat mai multe conflicte. „Sint o familie mai dezordonata, cu care am avut probleme si inainte de 1999. Nu e vorba ca nu ar putea plati, e vorba doar ca nu vor", a declarat Mircea Balan. Si parerea vecinilor este identica. Una dintre vecinele familiei Incze a avut probleme mai deosebite cu „scandalagiii de la 9". S-a lasat cu telefoane la politie si cu amenzi pentru disturbarea linistii publice, „dupa care scandalurile au incetat", afirma femeia. „Din august 1999, locatarii nu au mai platit nici o factura. I-am inteles la un moment dat, deoarece doamna suferise un accident de circulatie, dar situatia de la intretinere nu s-a remediat", a precizat administratorul Mircea Balan. Potrivit acestuia, asociatia de proprietari a luat initiativa de a deschide actiune in instanta impotriva locatarilor, dar pina in prezent nici una dintre sentinte nu a obligat familia Incze sa-si plateasca cheltuielile.De cealalta parte, Alexandru Incze sustine ca „administratorul nu a dorit sa-i incaseze banii", si asta in decursul a mai bine de 7 ani calendaristici. Usa familiei Incze s-a inchis fulger in nasul reporterilor Monitorului dupa aceasta declaratie subita...Anul si procesulPrimul proces a fost respins pe motiv ca apartamentul cu numarul 219 de pe strada Fintinele nr. 7 nu apartine familiei Incze, nefiind intabulat pe numele lor. Instanta a decis ca trebuie deschisa actiune juridica impotriva lui Traian Pripon, cel care figura ca proprietar in acte. „Al doilea proces a fost deschis impotriva celui trecut in documente, dar sotii Incze au contestat decizia si au adus probe cum ca ei ar fi adevaratii proprietari", mentioneaza Mircea Balan. In urma sentintei judecatoresti, apartamentul a fost scos la licitatie publica si a fost cumparat de Cristian si Lucian Girbau. Cei din familia Incze nu s-au lasat invinsi si au inaintat recurs, prin care sentinta initiala a fost anulata, la fel ca si licitatia publica. „Sotii Incze au cistigat procesul printr-un tertip juridic, si anume in actele lor prin care au dorit demonstrarea faptului ca ei sint adevaratii proprietari erau trecuti amindoi. Iar noi am deschis proces doar impotriva lui Alexandru Incze. Ca urmare, judecatorul a decis in favoarea lor", a adaugat administratorul blocului. Si asa anii au trecut fara ca cineva sa-i sileasca pe datornici sa-si achite cheltuielile. Ultimul proces a fost deschis in vara lui 2006, iar la ultima infatisare piritii au cerut o aminare pe motiv ca nu sint reprezentati juridic, astfel ca instanta a dispus aminarea procesului pentru 9 februarie. Timp de 7 ani, familia Incze nu a platit nici o factura la intretinere, unul din visurile multor clujeni. Ultima lor factura a atins in aceasta luna un prag senzational: 133.051.000 de lei vechi! Autoritatile doar indruma!Institutia care supravegheaza activitatea asociatiilor clujene de proprietari este Autoritatea Tutelara. Seful Serviciului Administratie Publica Autoritate Tutelara din cadrul Primariei Cluj-Napoca, Traian Runcan, sustine, insa ,ca institutia pe care o conduce nu face decit „sa indrume asociatiile de proprietari in cazul in care au neclaritati in ceea ce priveste metodologia". „Asociatiile sint autonome, deci se administreaza singure", a mai declarat Runcan. De asemenea, potrivit aceleiasi surse, nu a fost primita nici o sesizare din partea asociatiei de pe Fintinele 7. „Este datoria lor (n.r., a asociatiei de proprietari) sa se descurce pe plan juridic cu locatarii problema", a mai adaugat Traian Runcan.

comments powered by Disqus