Administrație

Dezvoltarea „Clujului rural” continuă! Președintele CJ Cluj, Alin Tișe: „Dăm viață zonelor de la țară”.

Zonele rurale din județul Cluj sunt un exemplu că prin investiții serioase și o viziune clară, comunitățile din aceste regiuni țin pasul cu vremurile moderne, îmbrățișând progresul și inovația.

Dezvoltarea „Clujului rural” continuă. Sursă foto: Narița Andrei/monitorulcj.ro Dezvoltarea „Clujului rural” continuă. Sursă foto: Narița Andrei/monitorulcj.ro

 

Zonele rurale din județul Cluj sunt un exemplu că prin investiții serioase și o viziune clară, comunitățile din aceste regiuni țin pasul cu vremurile moderne, îmbrățișând progresul și inovația.


 

Alin Tișe a declarat că zonele rurale din județul Cluj se află în plină transformare, iar recepția Drumului Bistriței reprezintă doar începutul. 


„Suntem bucuroși, noi, cei de la Consiliul Județean, împreună cu primarii din această zonă că am reușit să finalizăm acest drum important pentru comunitate. Cred că, așa cum pentru organismul nostru sunt importante toate arterele și venele pe unde circulă sângele pentru un organism sănătos, cred că dacă am face o comparație cu drumurile din județ, o comunitatea are nevoie de artere de circulație care să le ofere oamenilor posibilitatea de a merge și a de a veni când doresc”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj.

Recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a drumurilor județene DJ 161, DJ 161G și DJ 172A, parte a Drumului Bistriței. FOTO: Narița Andrei/monitorulcj.ro

Alin Tișe: „V-am promis că într-un an va fi gata și iată că ne-am ținut de promisiune”

Totodată, Alin Tișe a mai menționat faptul că printr-un minim de confort pe care Consiliul Județean și primarii îl aduc populației, prin investiții în drumuri, apă și canalizare, „dau viață zonelor de la țară din județul Cluj”. 


„Pentru noi, satisfacția cea mai mare ar fi aceea să se repopuleze zonele care, între timp, au fost depopulate, și să se reîntoarcă în aceste zone. Iar acest minim de confort pe care noi îl facem în această zonă, drumuri, apă și canalizare, în parteneriat cu primarii, sunt tocmai de a da viață zonelor noastre de la țară. 

Trebuie să știți că acest drum este o bucățică dintr-un drum mult mai lung pe care noi l-am făcut. Așchileu-Vultureni-Borșa. Acolo este o bucată de drum la fel, intrarea dinspre Sălaj, până la Răscruci, este un drum foarte bun. Drumul continuă prin Bonțida și iese din nou la drumul național, deci tot parte componentă a acestui drum”, a spus Alin Tișe. 


Recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a drumurilor județene DJ 161, DJ 161G și DJ 172A, parte a Drumului Bistriței. FOTO: Narița Andrei/monitorulcj.ro

 

Recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a drumurilor județene DJ 161, DJ 161G și DJ 172A, parte a Drumului Bistriței. FOTO: Narița Andrei/monitorulcj.ro

De asemenea, președintele CJ Cluj a mai amintit că drumul recepționat este un drum amplu, care leagă Clujul de Bistrița. 


Recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a drumurilor județene DJ 161, DJ 161G și DJ 172A, parte a Drumului Bistriței. FOTO: Narița Andrei/monitorulcj.ro

„Mă bucur că l-am realizat. Anul trecut, când am fost aici, v-am promis că într-un an va fi gata și iată că ne-am ținut de promisiune. Sper să ajutăm ca această zonă se se dezvolte cât mai mult”, a conchis Alin Tișe. 

Reamintim că modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 161G Sucutard – Palatca – Vaida Cămăraș – DN 16 și DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga, ca părți ale Lotului 1 al Drumului Bistriței, respectiv a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C, parte componentă a Lotului 2 al Drumului Bistriței a costat peste 83 de milioane de lei, fiind finanțată în proporție de 98% din fonduri europene și 2% de la bugetul județului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Drumul Bistriței a fost finalizat. Alin Tișe: „Încheierea cu succes a lucrărilor de modernizare și reabilitare a acestor drumuri județene este o mare reușită”

Ultimele Stiri
abonare newsletter