Actualitate

Bucureștenii „fug” la Cluj-Napoca. Sociolog: „Încet veniți toți”/Clujean: „Până când o să se instaleze un grătar de mici în Piața Unirii”

Tot mai mulți bucureșteni încep să-și găsească refugiul în Cluj-Napoca. Sociologul Barbu Mateescu, stabilit și el din București în orașul de pe Someș, a răspuns la postarea unui bucureștean care îi calcă pe urme.

 

 


Andrei Bulearca, fost director de finanțe și administrație la Funky Citizens s-a stabilit în Cluj-Napoca, unde a început și un nou job. Sociologul Barbu Mateescu s-a arătat încântat de alegerea făcută de bucureștean, având în vedere că și el a luat aceeași decizie cu ceva timp în urmă.

 


Mateescu nu doar că a reacționat la postarea respectivă, ci și a distribuit-o, cu descrierea „Încet, încet veniți toți”, semnalând faptul că bucureștenii încep să-și găsească refugiu la Cluj.

Sfaturi pentru bucureștenii care se mută la Cluj

Sociologul Barbu Mateescu i-a mai spus lui Andrei Bulearca faptul că mutarea sa la Cluj-Napoca este „cea mai bună alegere din viața sa”, iar ulterior i-a „dăruit” o listă cu sfaturi pentru șederea sa aici.


1. Iarna, ciorapii de lângă se poartă peste cei normali
2. Să își găsească ceva de făcut în cele cinci luni de iarnă: „de exemplu, eu mi-am descoperit pasiuni pentru citit istorie și boardgame-uri, alții scriu romane, doctorate, etc.”, a adăugat sociologul.
3. Să se bucure de vară „în fiecare secundă și fiecare minut din ea”.
4. Să se stăpânească să scrie status-uri/să explice oamenilor/să le zică la telefon cât de diferit e totul „față de Regat” pentru că nu l-ar înțelege și la un moment dat ar realiza că nu are sens
5. Geografia s-a schimbat total: Budapesta, Viena, Germania sunt la 2 ore distanță în funcție de mijlocul de transport. „Tehnic e adevărat și-n București, dar privirea îți e ațintită acolo spre Bulgaria și Marea Neagră”, a mai spus sociologul.

Reacții de la clujeni și bucureșteni

Și alți oameni au reacționat la anunțul referitor la mutarea de la București la Cluj-Napoca. Cineva chiar a întrebat: „Da' ce se dă domnu' la Cluj, că venim și noi?”


Alții au fost mai răutăcioși, spunând că bucureștenii o să tot vină la Cluj „până când o să se instaleze un grătar de mici în Piața Unirii”.

O altă reacție a avut legătură cu vremea. Un bucureștean atenționându-l pe prietenul său Andrei că de la Cluj-Napoca „vine ploaia”.


Și Mateescu a primit reacții la postarea de pe pagina sa de Facebook. O femeie chiar i-a spus că ar fi venit și ea la Cluj, dar „e prea scump pentru toți”. Sociologul i-a răspuns atunci că în Capitală e mult mai scump, la Cluj-Napoca fiind doar chiriile mai mari:

„Bucureștiul e mai scump. Diferența la chirie e acoperită de prețurile mai mici la orice (desigur, cu excepția țigărilor și electronicelor), în special la facturile ce au de-a face cu întreținerea, căldura, electricitatea, etc.”, a explicat Barbu Mateescu.

Viața în Cluj-Napoca, mai ieftină cu 400 lei decât în București

Din punct de vedere al prețurilor, Cluj-Napoca este mai ieftin decât București, chiar dacă unii oameni nu s-ar aștepta la asta. Totuși, viața într-un oraș mare și bine dezvoltat vine la pachet cu o serie de prețuri care pot părea uneori exagerate.

În cele mai multe aspecte, oamenii din capitala Transilvaniei duc o viața mai bună decât cei din București, potrivit datelor înregistrate pe un portal internațional. Portalul Numbeo este o bază de date globală, cu diverse statistici despre prețurile de consum raportate, ratele de criminalitate, calitatea asistenței medicale, calitatea vieții și multe altele.

În urma unei comparații a datelor reprezentative celor două orașe, a fost raportat faptul că prețurile de consum din Cluj-Napoca sunt mai mici decât în București cu un procentaj de 4,72%, fără chirie. Dacă adăugăm și prețul chiriei, despre care știm că la Cluj pot să ajungă la sume grosolane, tot în București este mai scump, dar cu un procent mai mic, de 3,98%.

Prețurile doar pentru închirierea unui apartament în Cluj-Napoca se apropie foarte mult de cele din București. Având în vedere că diferența este de doar 1,64%, putem să observăm că orașul transilvănean se apropie din ce în ce mai mult de prețurile din Capitală.

Dacă vrei să mănânci la un restaurant, în București o să plătești mai mult cu 6,92% decât în Cluj, dar dacă alegi să îți gătești acasă, atunci diferențele nu sunt atât de mari. Prețurile alimentelor sunt cu doar 0,48% mai mici în Cluj. Puterea locală de cumpărare este cu 5,73% mai mare la Cluj decât în București.

Astfel, ca să trăiești în Cluj-Napoca ai avea nevoie de 9,314 lei ca să ai același stil de viață pe care îl ai în București cu 9,700 de lei, dacă plătești și chirie. Acest calcul folosește indecși atât pentru trai, cât și chirie, pentru a compara eficient costurile din cele două orașe, luând în calcul și salariile și taxele.

Mai multe detalii privind comparația de prețuri aici.

abonare newsletter