Actualitate

Weekend plin de petreceri la Cluj! Încă o petrecere cu zeci de persoane „spartă” de polițiști

Weekend plin de petreceri la Cluj! Polițiștii au întrerupt o altă petrecere în Gherla, unde participau aproximativ 20 de persoane. Fiecare invitat a plecat cu o amendă acasă.

 

 


Acest weekend a fost unul plin de petreceri în județul Cluj. Polițiștii au întrerupt o altă petrecere care se desfășura într-un local din Gherla, și au dat amenzi de 8.500 de lei. De asemenea, organizatorii s-au ales cu un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

 


„Sâmbătă, 13 februarie,  în jurul orei 22.30, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unul local de alimentație publică din Gherla se află în desfășurare evenimente private.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în incinta localului au loc două evenimente private, desfășurate în săli distincte dotate cu aparatură de sonorizare specifică unor petreceri.


În interiorul locației au fost identificate și legitimate 19 persoane, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.500 de lei în conformitate cu Legea 55/2020 și o sancțiune la Legea 61/1991R în valoare de 500 de lei.

Totodată, au fost identificați organizatorii celor două evenimente, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, a transmis IPJ Cluj.


Weekend plin de petreceri la Cluj!

Oamenii au profitat maxim de acest weekend, organizând mai multe petreceri, însă polițiștii au întrerupt orice eveniment de acest gen și au dat amenzi pe măsură.

Prima petrecere întreruptă a fost vineri, în Câmpia Turzii, unde polițiștii au spart petrecerea chiar înainte să înceapă. La local s-au strâns aproximativ 80 de oameni.


A doua petrecere la care s-au „autoinvitat” și jandarmii, a avut loc sâmbătă seară într-un local din Dej. Autoritățile au întrerupt petrecerea, iar la final au dat și câteva amenzi pentru invitați. Petrcerea a fost una de zile mari și au participat 150 de oameni, printre care și niște lăutari care au încântat oamenii.

Iar a treia petrecere spartă de polițiști a avut loc aseară, într-un local din Gherla. La această petrecere nu au participat mulți oameni, însă polițiștii s-au asigurat că fiecare invitat va pleca cu un mic „cadou” acasă.

CITEȘTE ȘI:

Mare chef la Cluj! Petrecere cu 150 de oameni și lăutari, întreruptă de jandarmi.

abonare newsletter