Actualitate

Călătorii vor putea zbura de pe Aeroportul Cluj cu lichide și electronice în bagajele de mână

Începând cu anul viitor, pasagerii de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca vor putea călători cu lichide în bagajele de mână

calatorii-vor-putea-zbura-de-pe-aeroportul-cluj-cu-lichide-si-electronice-in-bagajele-de-mana calatorii-vor-putea-zbura-de-pe-aeroportul-cluj-cu-lichide-si-electronice-in-bagajele-de-mana

 

 


Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca este prima aerogară din România unde pasagerii vor putea călători, din 2021, cu lichide în bagajele de mână.

 


În cursul zilei de joi, la Aeroportul Cluj au ajuns primele echipamente de securitate de tip standard C3 pentru procesarea pasagerilor și a bagajelor de cabină, restul urmând a fi livrate până la finalul lunii noiembrie. Noile echipamente vor fi utilizate pentru controlul de securitate începând cu anul viitor.

Prin instalarea acestor echipamente se va fluidiza procesul de control de securitate și se va diminua timpul de procesare a pasagerilor datorită capacității superioare de scanare. Totodată, echipamentele EDS standard C3 permit scanarea bagajelor de cabină fără a fi nevoie ca pasagerii să îndepărteze lichidele, aerosolii sau electronicele de mari dimensiuni din bagajele de mână. Echipamentele vor fi dotate cu un sistem integrat automat de returnare a tăvilor.


Obiectivul proiectului este realizarea unui sistem integrat de control de securitate al bagajelor de cabină la cel mai înalt standard stabilit de Conferința Europeană a Aviației Civile (ECAC), pentru detectarea articolelor interzise în bagajul pasagerilor.

Aeroportul Cluj, printre primele din Europa unde se poate călători cu lichide în bagajele de mână

Echipamentele au fost achiziționate în cadrul Proiectului „Echipamente scanare bagaje de mână standard C3 cu sistem integrat automat de management / returnare a tăvilor” – Cod SMIS 2014 + 120737, cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 29.641.623,44 lei din care 98% reprezintă fonduri europene, iar 2% este contribuția Aeroportului Cluj.


„Deși, din cauza acestei crize mondiale, traficul de pasageri a scăzut foarte mult și urmează o perioadă dificilă până în 2021, Aeroportul Internațional Cluj continuă dezvoltarea și investițiile, iar implementarea acestor echipamente de securitate oferă un avantaj deosebit pentru pasageri. Faptul că suntem primul aeroport din România și printre primele din Europa unde pasagerii pot călători cu lichide în bagajul de mână arată preocuparea noastră continuă pentru clujeni și pentru pasageri”, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj.

„Accesarea fondurilor europene de către Aeroportul Internațional Cluj a fost un succes, facilitățile oferite pasagerilor sunt la standard mondial. Consiliul de Administrație și conducerea executivă pregătesc relansarea activității începând cu anul 2021. Îi invităm pe toți clujenii să zboare de pe Aeroportul Cluj, având în vedere că măsurile de sănătate asigurate sunt la nivel mondial, iar riscul privind COVID-19 este mai mic comparativ cu alte mijloace de transport”, a completat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj.


CITEȘTE ȘI:

Curtea de Apel a dat dreptate Aeroportului Cluj. Cererea de amânare a plății ratelor a fost admisă


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter