monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fără șpagă, cu dragoste. Darius a primit o nouă șansă la viață: „Să-i construim o cămăruță!”

Chinuit de o boală necruțătoare încă de la naștere, micuțul Darius trăiește acum clipe de bucurie.

Fără șpagă, cu dragoste. Darius a primit o nouă șansă la viață: „Să-i construim o cămăruță!”, sursă foto: captură video Facebook Emanuel Ungureanu

Darius suferea încă din prima zi petrecută pe această lume de o boală autoimună care i-a afectat grav funcționarea rinichilor. La doar 4 luni, intrase în comă, medicii din Cluj-Napoca spunând că nu are nicio șansă de supraviețuire. Micuțul a luptat însă pentru viața sa. Apoi, la vârsta de un an și jumătate, medicul Mihai Lucan a cerut 3.000 de euro pentru a-l înscrie pe lista celor care necesită transplant.

Având venituri modeste, părinții n-au izbutit să scoată acești bani. Și-ar fi donat rinichii lor, însă nu puteau fi donatori, având organele mult prea dezvoltate pentru trupul fraged al lui Darius. Băiețelul a răbdat, trecând cu o tărie impresionantă peste dializele chinuitoare. Medicamentele prescrise și le administra singur, mergea la școală doar de două ori pe săptămână din cauza programului de dializă. Asta însemna trei drumuri pe săptămână spre și de la Cluj-Napoca.

Povestea lui Darius a fost prezentată, anul trecut, într-un reportaj difuzat de canalul de televiziune franco-german ARTE. Documentarul a fost printre cele mai apreciate reportaje din anul 2019 pe acest canal de televiziune urmărit de peste 200 de milioane de europeni. Protagonistul reportajului a fost parlamentarul clujean Emanuel Ungureanu, Darius fiind doar unul dintre copiii cu insuficiență renală cronică pe care îi sprijină prin Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”.

O familie cu inima mare, șansa lui Darius

Emanuel și Darius s-au întâlnit pentru întâia oară la o clinică din București, pe când băiețelul avea doar 4 ani. Insuficiența renală i-a afectat dezvoltarea lui Darius, inima lui fiind prea mică. A fost nevoit să recurgă la hormoni de creștere, căci era prea mic să fie operat. Acum, la câțiva ani distanță, o altă poveste de viață tragică avea să-i schimbe viața.

La începutul lunii februarie, un grav accident rutier s-a petrecut în localitatea clujeană Cămărașu. Deși sfâșiată de durere, o familie cu inima mare a avut tăria să recurgă la un gest nobil. Copilul lor de doar 8 ani, care nu mai avea șanse să-și revină după teribilul accident mortal, a ajuns să salveze viaţa a trei copii.

Datorită acestui înger, doi copii, de 9 ani şi de 12 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Un alt copil a fost salvat prin transplant de ficat la University Hospital Regensburg, din Germania. Unul dintre cei trei micuți salvați de familia cu inimă mare a fost chiar Darius.

Darius are nevoie de o cămăruță

„În reportajul difuzat acum câteva luni, am cuprins și povestea de viață a lui Darius, plină de suferință, speranțe și mici bucurii. Miracolul la care visam pentru Darius, alături de părinții săi, transplantul renal, s-a produs. Un copil a murit într-un tragic accident rutier acum câteva zile și părinții îndurerați au fost de acord ca organele odraslei lor să salveze viața unor copii ca Darius”, dezvăluie Emanuel Ungureanu.

„Medicii de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Cluj-Napoca i-au transplantat unul dintre rinichii copilului decedat lui Darius, cu dragoste și profesionalism, fără șpagă. Darius se recuperează în aceste zile pe secția de nefrologie din Pediatrie 2 și visează la o cameră a lui. Familia lui și Darius au nevoie de ajutorul nostru!”, dezvăluie parlamentarul clujean.

Cu 15.000 de euro, mai e rost de un miracol, este încrezător Ungureanu. Darius, care stă în cameră cu sora sa mai mare, are nevoie de o „cămăruță” a lui. Deputatul dorește să cumpere materiale de construcție, obiecte sanitare pentru o baie nouă, o centrală performantă pentru familia lui Darius.

„Vă rog să donați orice sumă în contul Asociației pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru. Vă rog să fiți alături de mine în această acțiune umanitară, orice efort este apreciat! Darius merită! Luptăm pentru Viață!”, este apelul lui Emanuel Ungureanu:

Cont LEI Banca Transilvania
IBAN: RO 45 BTRL 0130 1205 F 94787 XX
Cont EURO Banca Transilvania (SWIFT/BIC BTRLRO22)
IBAN: RO 32 BTRL EUR CRT 00F 947 8702

„Sunt foarte mulți oameni care mă urăsc, care mi-au atacat familia, care m-au amenințat cu moartea prin tot felul de mijloace, însă eu nu pot fi intimidat. Cineva care a îngropat 22 de copii care ar fi avut o șansă la viață dacă s-ar fi născut în altă țară nu mai are frică!” – Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj