Actualitate

Ce trafic va genera ridicarea Centrului de Transplant în zona Hasdeu/Victor Babeș

Pe terenul de pe strada Victor Babeș pe care l-a concesionat Consiliul Județean acum 12 ani pentru construirea unui centru comercial s-ar putea construi un centru integrat de transplant. Rând pe rând, preşedintele forului judeţean, Alin Tişe, spunea că pe acel teren se va construi ba un mall, ba un parking, ba un spital de copii.

În 2016, când s-a instalat în fotoliul de președinte al Consiliului Judeţean, Tișe spunea că în 2017 va începe construirea unui spital pentru copii pe acest teren, în valoare de patru milioane de euro.

Acum, în 2019, Alin Tişe a anunţat că pe terenul de pe strada Victor Babeş se va ridica un centru de transplant, unic în România. În prezent, Consiliul Județean se află în etapa pregătirii lansării unui concurs internațional de soluții în vederea elaborării documentației tehnice.  


Consiliul Judeţean a anunţat că plătește 52.000 de lei fără TVA (peste 11.000 de euro) pe studii istorice (22.000 lei fără TVA) și de trafic (30.000 lei fără TVA) la viitorul Centru Integrat de Transplant, asta după ce instituția a mai plătit 130.000 de lei pe servicii de consultanţă şi pentru organizarea unui concurs internaţional de soluţii pentru această investiție.

“Centrul Integrat de Transplant este localizat pe strada Hasdeu nr. 6. Studiul istoric se va realiza pentru toată zonă în care funcționează clinicile spitalelor deoarece parcela pe care se va construi centrul de transplant nu poate fi dezlipită istoric de ansamblul clinicilor, fiind de fapt, o componentă a ansamblului. Analiza va identifica constrângerile și permisivitățile pe care amplasamentul le impune (...) Studiul de trafic va fi bazat pe date actuale (ancheta de trafic), iar prognozele de trafic vor fi realiste. Studiul de trafic va realiza o analiză critică și de prognoză a circulației urmărind modelarea fluxurilor de trafic generate de investiții în rețeaua de trafic curentă, circulația pasivă, respectiv corelarea politicilor de parcări aplicate în zona centrală, alternativele de mobilitate urbană. Se cer măsurători automate de trafic pe 7 zile, identificare ponderi participanți la trafic și tendințe de congestie, evaluare prin simulare trafic în arealul obiectivului: stadiul actual fără investiția propusă, evaluare prin simulare impact obiectiv în perspectiva 2023, analiza efect de mediu (emisii noxe, zgomot etc)”, se arată în caietul de sarcini.


Potrivit lui Tișe, Institutul de Urologie se va reloca integral în etape în această locaţie.

Viitorul centru de transplant ar urma să aibă 300 de paturi.


Preşedintele Consiliului Judeţean promite că “acest centru de transplant va fi gata mai repede decât spitalul regional de urgenţă”.

“Dacă depunem finanţarea şi nu e aşa scump, construcţia în sine ar putea fi în maxim 5 ani, dotările şi restul sunt chestiuni ulterioare”, a mai spus Tişe.


“Construirea Centrului Integrat de Transplant ar permite atingerea unor standarde medicale de elită şi dezvoltarea unei activităţi de cercetare reprezentative internaţional. Totodată, înfiinţarea unui astfel de centru de transplant este benefică pentru că se creşte gradul de utilizare al resurselor de investigare şi diagnostic. Obiectivele urmărite sunt realizarea unui centru de transplant integrat care să ofere o arie largă de servicii medicale de transplant de organe accesibile tuturor pacienţilor şi realizarea unei clădiri noi de spital proiectată în conformitate cu standardele internaţionale”, se menţionează în caietul de sarcini.

Emanuel Ungureanu, apel la Boc şi la Tişe


În luna aprilie, prezent la o şedinţă a Consiliului Local, deputatul USR Emanuel Ungureanu îi spunea primarului Emil Boc că că activitatea Institutului de Transplant se face într-un pod neautorizat.

“Legat de noul centru de transplant care ar trebui să se facă pe Babeş, o să vă rog să îl rugaţi pe domnul Tişe, Institutul de Transplant se află într-un pod neautorizat. Dacă se întâmplă o nenorocire, o să răspunde unii legal, alţii moral. Acolo nu ar fi trebuit niciodată să se desfăşoare activitatea medicală. Rugămintea mea este să îl impulsionaţi pe Tişe ca acolo pe Babeş să se întâmple ceva urgent. Acel pod nu este autorizat să funcţioneze. Situaţia este foarte gravă. Riscăm să cădem cu paturi. E mult prea încărcat acel pod, nu a fost autorizat în niciun fel, sunt fisuri în zona de rezistenţă”, spunea în luna aprilie Ungureanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter