monitorulcj.ro Menu

Actualitate

CNAIR a desemnat câştigătorii pentru construcţia a 55 km din Autostrada Transilvania

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câştigătorii pentru construcţia a 54,9 km din Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Chiribiş, respectiv Chiribiş – Biharia). Valoarea contractelor se ridică la peste 144 de milioane de euro.

Astfel, asocierea CONSTRUCŢII SA (România) – HIDROELEKTRA MEHANIZACIJA D.D (Croația) a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia subsecţiunii 3C1 (Suplacu de Barcău – Chiribiş), în timp ce asocierea TRAMECO SA – VAHOSTAV-SK – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL se va ocupa de subsecţiunea 3C2 (Chiribiş – Biharia).

Ambele asocieri au asigurat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani. De asemenea, procedura de semnare a contractelor va putea fi declanşată după 10 zile, dacă în acest termen legal nu vor fi depuse contestaţii, în acest caz CNAIR fiind nevoită să amâne semnarea contractelor până la eventuala soluționare a contestațiilor.

Ambele subsecţiuni fac parte din Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj-Napoca – Oradea.

Subsecțiunea 3C1 Suplacu de Barcău – Chiribiş, cu o lungime totală de 26,35 km a fost atribuită la o valoare a ofertei de 361.901.913,71 lei (fără TVA), adică circa 75,7 milioane euro. Pe traseul acestei subsecţiuni va fi construit un nod rutier la km 24+525, precum și alte 19 poduri, pasaje si viaducte. Perioada de proiectare este de 6 luni, iar execuţia lucrărilor va dura 18 luni.

Subsecţiunea 3C2 Chiribiş – Biharia, în lungime de 28,55 km, a fost atribuită la o valoare de 326.515.056,68 lei (fără TVA), adică circa 68,3 milioane euro. Asemănător subsecțiunii 3C1, perioada de proiectare va dura 6 luni, iar cea de execuție 18 luni. De-a lungul traseului acestei subsecţiuni vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje şi viaducte.