monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Ministrul s-a săturat, grecii rămân optimiști. Ultimatum la Autostrada Sebeș-Turda: „Nu trebuie să ne rugăm de constructorii străini!”

Ministrul Transporturilor s-a declarat profund nemulţumit de progresul de pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda. Astfel, Răzvan Cuc amenință cu rezilierea contractului cu grecii de la Aktor, cei care se ocupă de construcţia acestui segment.

Lotul 2 al Autostrăzii A10 trebuia finalizat de mai bine de doi ani, iar ministrul Transporturilor a ajuns acum la capătul răbdării. Acesta a declarat că, dacă până la sfârşitul lunii iunie grecii nu vin cu contractele de subcontractare sau cu dovada utilajelor în şantier, rezilierea contractului va fi iminentă.

„Așa cum aţi văzut, am avut o discuţie foarte serioasă cu constructorul. Dacă în două săptămâni nu vine cu contractele şi cu utilajele necesare pentru lucru la lotul 2, vom rezilia contractul”, a declarat, joi, Răzvan Cuc. Acesta a precizat că, încă de la momentul preluării mandatului, la sfârşitul lunii februarie, a avertizat că va rezilia contractul cu Aktor.

„La sfârşitul lunii februarie am venit pe acest lot de autostradă şi am spus că, la sfârşitul lunii iunie, voi spune exact pe ce contracte vom merge şi pe care le vom rezilia, pentru că nu trebuie să stăm să ne rugăm de aceşti constructori străini care trebuiau să vină de la bun început cu utilaje şi să lucreze, nu să încerce tot felul de tertipuri ca să primeze lucrările. Sunt contracte încheiate din 2014, care trebuiau să avanseze în 36 de luni, iată că ne aflăm în 2019! [...] Mare atenţie şi foarte important, cei care vor alege să lucreze cu această firmă trebuie să insiste să fie declaraţi ca subcontractori oficiali la CNAIR, astfel încât Compania de Autostrăzi să poată face plăţile direct către subcontractori şi să nu existe impedimente!”, a punctat Răzvan Cuc.

Progres de doar 5% în 2018, grecii sunt optimiști

Antreprenorul general Aktor a lucrat în ritm de melc anul trecut, înregistrând un progres de doar 5%! Totuși, spre mijlocul lunii aprilie, grecii au crescut mobilizarea în mod considerabil, pe lotul 2 fiind aduse 60 de basculante de la o firmă prestatoare (Bitcom). În total, pe lot au fost aduse peste 100 de bascule în ultima perioadă care, teoretic, vor permite constructorului să facă un progres bun la terasamente.

În prezent, se lucrează intens la rambleele de poduri, la ridicarea şi aşezarea grinzilor pe toate podurile, la turnarea straturilor de balast stabilizat, precum şi la structurile din beton, rigole şi ziduri de sprijin. De asemenea, lucrările de asfaltare sunt planificate să înceapă cu primii 7 km din totalul de 24,25 km al lotului, în perioada 25-30 iunie 2019, lucrări ce se realizează cu un efectiv de peste 350 de persoane, cu 120 de camioane şi peste 80 de maşini mecanizate. Alexandros Exarchou, CEO al Aktor oferă asigurări că, până la sfârşitul anului, lotul 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda va fi deschis traficului!, potrivit Adevărul.

În mod ironic, tot în cursul zilei de joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat pe pagina de Facebook o serie imagini video cu progresul de pe lotul 2. „Stadiul fizic al lucrărilor pentru acest lot este de peste 50%”, anunță cei de la CNAIR, semn că cei care se ocupă de construcție se simt cu cuțitul la os și grăbesc lucrările. Nici ghinionul nu i-a ocolit pe cei de la Aktor: un bărbat a fost rănit, la sfârșitul lunii mai, după ce două grinzi s-au prăbuşit pe șantierul lotului 2.

Autostrada A10 Sebeș-Turda este împărțită în 4 loturi:

Lot 1 (17,00 km): de la intrarea pe autostradă în Sebeș până la Pârâul Iovului, constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA - SC Pomponio SRL (541.739.137 lei fără TVA);

Lot 2 (24,25 km): de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud; constructori: asocierea Aktor SA - SC Euroconstruct Trading SRL (549.332.494 lei fără TVA);

Lot 3 (12,45 km): de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d'Acqua S.p.A. (420.511.921 lei fără TVA);

Lot 4 (16,30 km): de la nodul Decea până în Turda, constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH (470.004.894 lei fără TVA).

Nu cred că avem nevoie ca în România să avem antreprenori care să aibă nevoie de traducători şi să trebuiască să ne explice că nu sunt utilaje. Vedem cu toţii ce se întâmplă pe acest şantier. Au termen două săptămâni să vină cu contractele la CNAIR şi să vedem utilajele în şantier, altfel le vom rezilia contractul - Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor