monitorulcj.ro Menu

Actualitate

57% dintre tinerii români cred că îmbunătăţirea educaţiei ar trebui să fie prioritatea principală a UE

Întrebaţi care ar trebui să fie prioritățile Uniunii Europene pentru următorii ani, tinerii din România au răspuns în primul rând îmbunătățirea educației și a formării, inclusiv libera circulație a studenților, elevilor și ucenicilor, în al doilea rând îmbunătățirea sănătății și bunăstării şi pe locul al treilea combaterea sărăciei și a inegalităților, potrivit celui mai recent Eurobarometru publicat de Comisia Europeană.

Sondajul făcut în rândul a 10.786 de tineri cu vârste între 15 şi 30 de ani din toată Uniunea Europeană, iar în România au răspuns chestionarelor 400 de tineri.

Când au fost întrebaţi care ar trebui să fie priorităţile UE pentru următorii ani, tinerii români au răspuns (maximum 5 răspunsuri posibile):

57% îmbunătirea educaţiei,
49% îmbunătăţirea sănătăţii şi a bunăstării
48% combaterea sărăciei şi a inegalităţilor economice şi sociale
43% stimularea ocupării forţei de muncă
41% protecţia mediului şi lupta împotriva schimbărilor schimbărilor climatice
32% promovarea drepturilor omului
21% reunirea tinerilor din diferite părţi ale UE
România (57%) este pe locul al doilea în Europa la procentul de răspunsuri legate de această temă, după Bulgaria (62%), arată barometrul. În majortitatea statelor, cea mai importantă temă pentru tineri este protejarea mediului şi lupta contra schimbărilor climatice, iar în Danemarca 83% dintre tineri au dat acest răspuns.

La întrebarea “ce subiecte nu sunt predate suficient în şcolile din ţara dvs.?” tineri din România au răspuns că în primul rând educaţia sanitară (fizică şi mintală) 39% nu este predată suficient, urmată de antreprenoriat şi abilităţi financiare 33%, limbi străine şi culturi 31%. Gândirea critică, mass-media şi democraţia este o temă despre care 25% dintre tineri cred că nu e predată suficient. Alte 26% dintre răspunsuri au arătat că schimbările climatice sunt un subiecte insuficient predat la şcoală. 18% au săpus acelaşi lucru despre utilizarea instrumentelor digitale, citit înţelegere şi scriere 17%, matematică şi ştiinţe 13%, informează edupedu.ro.