monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Obișnuiești să-ți arunci gunoiul la vecini? Primăria Cluj introduce amenzi draconice

Clujenii care își aruncă gunoiul la alte puncte gospodărești decât cele la care sunt arondați riscă amenzi usturătoare. Primăria vrea să schimbe regulamentul privind buna gospodărire a orașului.

Clujul are un nou regulament de colectare a deşeurilor care stabileşte că plata facturilor de salubritate se va face în funcţie de cantitatea de gunoi aruncată.

“Plătește pentru cât arunci” ar fi trebuit să se implementeze încă de la 1 ianuarie 2019, dar Primăria Cluj-Napoca a amânat până pe 30 iunie procedura de ridicare pe patru fracţii.

Clujenii aruncă gunoiul unde îi taie capul

Clujenii nu vor mai putea arunca gunoiul după cum îi taie capul, urmând să primească saci personalizaţi cu cod de bare. “Numai cei care care vor fi arondaţi acelui punct gospodăresc vor putea depune deşeurile acolo”, promite city-managerul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru. Poliţiştii locali au descoperit, anul trecut, peste 650 de rampe clandestine pe tot teritoriul oraşului.

“În urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii locali s-a constatat că la unele puncte gospodărești amenajate în Cluj-Napoca recipientele destinate colectării deșeurilor sunt în mod constant pline, deși operatorii de salubritate ridică deșeurile conform programului aprobat, în timp ce la alte puncte gospodărești, aflate în zona respectivă, nu se constată probleme similare. De obicei, astfel de puncte gospodărești pot fi identificate în apropierea stațiilor amenajate pentru transportul în comun, în imediata vecinătate a locațiilor în care există o concentrare a spațiilor comerciale ori în apropierea piețelor. De asemenea, există puncte gospodărești arondate unor asociații de locatari care sunt utilizate și de proprietarii altor imobile, în vecinătate, din diverse motive. În vederea prestării în mod eficient a serviciilor de salubritate la nivelul orașului este necesară completarea cadrului legal pentru a se putea interveni în cazul nerespectării de către utilizatori a obligațiilor care le revin în ceea ce privește depozitarea deșeurilor pe care le generează doar la punctele gospodărești la care sunt arondați, motiv pentru care apreciem ca fiind utilă modificarea unui articol din HCL 191/2009 (buna gospodărire a municipiului Cluj-Napoca) în sensul adăugirii unei noi situații care să stabilească pentru utilizatori interdicția depozitării deșeurilor la alte puncte colectare decât cele arondate imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea”, spune Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale.

Astfel, depozitarea deșeurilor la alte puncte de colectare decât cele special amenajate și destinate respectiv categorii de folosință sau depozitarea deșeurilor la alte puncte de colectare decât cele arondate imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea se sancționează cu amendă de la 1.000 până la 2.500 de lei. Propunerea se află în dezbatere publică.

Obligatoriu selecție pe 4 fracții

City-managerul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru, spune că locuitorii “au obligaţia să facă selecţia gunoiului menajer şi să îl depună pe patru fracţii”.

“Aşteptăm de la firme, prin negocieri, tarife distincte pentru ridicarea acestor fracţii, uscate şi menajere, urmând ca după aceea, prin hotărâri de consiliu, să implementăm aceste preţuri. Firmele vor fi obligate prin această ordonanţă să ridice deşeurile pe cele patru fracţii stabilite de lege. După aprobarea şi implementarea preţurilor, firmele au obligaţia să ridice deşeurile pe cele patru fracţii. Am cerut operatorilor să se gândească foarte bine la aceste tarife, această aplicare a legii implică pentru firmele de salubritate investiţii foarte mari pentru că trebuie să îşi mărească şi numărul de utilaje. Pentru a veni în sprijinul firmelor, Primăria Cluj-Napoca are obligaţia de a asigura cadrul necesar de ridicare pe patru fracţii”, a spus Şurubaru.

Municipiul Cluj-Napoca dispune deja de 300 de noi platforme subterane pentru colectarea deşeurilor menajere.

“O astfel de platformă cuprinde o cuvă din beton armat şi o structură metalică prevăzută cu sistem hidraulic în care se amplasează câte patru containere pentru colectarea deşeurilor. Aceste platforme subterane sunt destinate colectării selective a deşeurilor menajere pentru deşeuri în amestec/biodegradabile, hârtie/carton, plastic/metal şi sticlă albă sau colorată. Adâncimea platformelor va fi de doi metri", a declarat city-managerul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru.

El a mai spus că platformele subterane, care vor fi amplasate în locul punctelor gospodăreşti, sunt ermetice şi nu permit împrăştierea deşeurilor.