Actualitate

Adevărul despre “performanţele” lui Tişe în fruntea Consiliului Judeţean. Funcţionari plătiţi regeşte în mod ilegal, bani returnaţi la UE, zero proiecte şi cheltuieli nejustificate

Curtea de Conturi a scos la iveală nereguli de 6,2 milioane de euro la Consiliul Judeţean Cluj pe anul 2017. A fost anul în care instituţia s-a “înecat” în levigatul de la Pata Rât, a fost amendată pe bandă rulantă, a returnat milioane de euro pentru dezastrul de la Centrul de Deşeuri, a plătit din banii clujenilor lucrări imaginare, dar cu toate acestea funcţionarii publici au fost premiaţi şi plătiţi regeşte în mod ilegal.

Monitorul de Cluj a scris zilele trecute despre neregulile semnalate de Curtea de Conturi pe anul 2017 la Consiliul Judeţean, raport care a scos la iveală mari tunuri financiare la liceele din subordine, plăți ilegale pentru modernizarea drumurilor sau decontări de lucrări neexecutate.

Ulterior, forul judeţean a simţit nevoia să vină cu un drept la replică intitulat “Adevărul despre presupusele prejudicii constatate de Curtea de Conturi”, unde precizează că “neregulile aparţin entităţilor subordonate forului administrativ județean, iar o mare parte a acestor abateri au fost soluţionate”.


Lăsând la o parte prejudiciile descoperite la entităţile din subordine, care bineînţeles nu sunt de neglijat, auditorii Curţii de Conturi scriu negru pe alb de nereguli de peste 2 milioane de euro în activitatea Consiliului Judeţean. Despre care preşedintele Alin Tişe nu suflă o vorbă.

Investiţiile, date la o parte în 2017

Curtea de Conturi remarcă, din start, o scădere a sumelor primite de la UE pentru proiecte efectuate şi prefinanţări la suma de 1 milion de lei faţă de 21 milioane lei în 2015.


“În ceea ce priveşte plăţile aferente secţiunii de dezvoltare se constată o scădere semnificativă a acestora cu 20 de milioane de lei faţă de 2015, în principal din cauza nerealizărilor investiţiilor în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile în condiţiile în care au fost prevăzute credite definitive de 143 de milioane lei, iar realizările au fost doar de 50 de milioane de lei. Bugetul alocat secţiunii de funcţionare reprezintă 79,92% şi devansează detaşat plăţile secţiunii de dezvoltare care reprezintă doar 20,08%”, se menţionează în raportul Curţii de Conturi.

Levigatul curgea, funcţionarul încasa

Anul 2017 a fost marcat de scandaluri între Consiliul Judeţean, pe de-o parte, şi Prefectură, Apele Române, Garda de Mediu, pe de altă parte, în problema alunecărilor de teren de la Pata Rât şi a levigatului toxic care a început să curgă.


În timp ce instituţiile se jucau de-a decretatul stării de urgenţă şi de aruncat vina într-o parte sau alta (reamintim că forul judeţean promite de ani buni ba că finalizează Centrul de Deşeuri, ba că închide groapa de gunoi de la Pata Rât), funcţionarii din Consiliul Judeţean, din pixul lui Alin Tişe, primeau premii şi erau plăţi pentru orele aşa zise suplimentare lucrate.

Peste 60.000 de euro pentru “eforturile” funcţionarilor publici

Curtea de Conturi arată faptul că în perioada iulie 2017 – februarie 2018 au fost plătite nejustificat din bugetul judeţului drepturi de personal reprezentând muncă suplimentară prestată peste programul normal de lucru în cuantum de 288.226 lei (61.000 de euro) la care se adaugă contribuţiile calculate şi virate bugetelor publice.


“Din analiza documentelor de plăţi reprezentând drepturi de personal acordate pentru salariaţii cu statut de funcţionari publici şi personal contractual aferente anului 2017 şi 2018, a rezultat faptul că entitatea a achitat premii personalului din aparatul de specialitate, spor pentru muncă suplimentară prestată peste programul normal de lucru. Exemplificăm cu documentele aferente plăţilor din luna septembrie 2017. Au fost întocmite referate de ore suplimentare de către direcţiile sau serviciile de specialitate prin care se solicita aprobarea efectuării de ore suplimentare. Ulterior aprobării acestor referate, orele suplimentare erau efectuate de către funcţionari, se întocmea un pontaj, iar după 60 de zile de la efectuarea acestor ore suplimentare se solicita plata muncii suplimentare peste programul normal de lucru, justificarea fiind imposibilitatea compensării prin ore libere plătite”, se arată în documentu citat.

Concluzia echipei de audit? Utilizarea nelegală a fondurilor publice.


Amenzi şi bani returnaţi la UE

Curtea de Conturi mai arată că în 2017 Consiliul Judeţean a făcut plăţi în valoare de 48.495.627 lei (10 milioane de euro) pentru proiectul Sistem de Management Intregrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, proiect nefinalizat la 8 ani de la debut.

Curtea de Conturi aminteşte de “numeroasele dificultăţi întâmpinate” de către Consiliul Judeţean: contestarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, intrarea în insolvenţă a liderului asocierii, alunecări de teren ce au necesitat expertize tehnice, lucrări suplimentare de consolidare etc.

“Una din consecinţe a fost faptul că Autoritatea de Management POS Mediu a efectuat un control, iar în baza proceselor verbale de constatare a neregulilor a stabilit în sarcina Consiliului Judeţean, pentru totalul cheltuielilor neeligibile, suma de 18.869.464 lei. O altă consecinţă o reprezintă amenzile achitate de forul judeţean în cursul anului 2017, cuantumul acestora fiind de 155.000 lei, venite din partea Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa şi Garda Naţională de Mediu”, arată auditorii.

Plăţi nelegale pe lucrări imaginare

Curtea de Conturi spune că la Consiliul Judeţean principalele zone de risc sunt înregistrarea unor cheltuieli nejustificate şi efectuarea de plăţi nelegale, supraestimarea/subestimarea cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi prin nerespectarea contractelor de achiziţii şi documentelor justificative şi achiziţiile în baza contractelor subsecvente care nu sunt în concordanţă cu clauzele contractuale.

“Au fost constatate neconcordanţe între lucrările autorizate şi lucrările efectuate. De exemplu, au fost efectuate plăţi nelegale în sumă de 40.601 lei către SC Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj reprezentând lucrări decontate şi neexecutate. Consiliul Judeţean Cluj a încheiat cu Asocierea Societatea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj şi Societatea de Construcţii Napoca Sa un contract de lucrări pentru întreţinerea drumului judeţean 107R Băişoara – Staţiunea Muntele Băişorii. Potrivit situaţiei de lucrări, anexă la factura achitată de Consiliul Judeţean, s-au executat 307 ml parapet metalic. În fapt, în urma măsurătorilor efectuate în teren s-a constatat că s-au executat aproximativ 84 ml parapet metalic rezultând o cantitate de 223 ml neexecutată şi decontată”, se menţionează în documentul citat.

Mai mult, au mai fost constate plata nelegală în sumă de 323.325 lei pentru lucrări din programul de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene urmare a neaplicării actualizării valorii cu rata inflaţiei.

Nereguli la finanţarea ONG-urilor. Bilete de avion decontate ilegal

Curtea de Conturi mai scoate la iveală plăţi nelegale în sumă de 20.577 lei reprezentând decontarea unor cheltuieli neeligibile din finanţările nerambursabile pentru activitatea de tineret şi cultură.

“În cazul Asociaţiei Culturale Opera 2 You s-a aprobat o finanţare de 7.000 lei pentru proiectul Opera Aperta dar la decontare nu se specifică natura serviciului efectuat pentru a se stabili eligibilitatea cheltuielii, respectiv dacă cheltuiala s-a efectuat pentru realizarea proiectului. În plus, presa locală spune că proiectul Opera Aperta a fost realizat de Opera Naţională Română Cluj-Napoca în parteneriat cu Fundaţia Culturală Simona Noja, şi nu cu Asociaţia Culturală Opera 2 You. În cazul Societăţii Române de Ultrasonografie în medicină şi biologie s-a aprobat finanţare în sumă de 15.000 lei pantru A XX-a Conferinţă Naţională pentru care s-a prezentat o factură reprezentând bilete avion şi taxă aeroport. În cazul a trei persoane au fost procurate bilete avion şi taxă aeroport în valoare de 6.077 lei, dar acestea nu se regăsesc în lista programului de desfăşurare a conferinţei ori potrivit regulamentului sunt eligibile cheltuielile cu transportul intern şi internaţional al participanţilor/invitaţilor”, mai menţionează auditorii.

Abateri

29.304.35 lei (6,2 milioane euro) prejudicii în activitatea proprie a Consiliului Judeţean şi la entităţile din subordine

Ultimele Stiri
abonare newsletter