monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Două noi loturi din Autostrada Transilvania au fost scoase la licitație: 25 km, 240 mil. €

Două noi trosoane din Autostrada Transilvania, 12,3 km între Zimbor și Poarta Sălajului și 13,5 km între Nușfalău și Suplacu de Barcău, au fost scoase la licitație de către Compania de Drumuri.

Cele două tronsoane au o valoare estimată de circa 239 de milioane de euro și o perioada de implementare de minim doi ani. Pe lângă acestea, sunt așteptate la licitație alte două tronsoane lungi de circa 30 de km care ar urma să pornească chiar de la Autostrada Gilău - Nădășelu, deschisă oficial traficului în 2018, scrie hotnews.ro.

1. Proiectare și execuție Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea Secțiunea 3B: Mihăiești - Suplacu de Barcău, Subsectiunea 3B2: Zimbor - Poarta Sălajului

Lungime: 12,24 km

Valoare estimată: 730.509.125 lei (circa 155 mil. euro)

Termen depunere oferte: 20.05.2019

Durata contractului: 96 luni, "12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor si 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor"

Traseul Subsecțiunii 3B2 începe după intersecția autostrăzii cu DN 1G, (Huedin - Zimbor - Tihau), unde a fost prevăzut un nod rutier, apoi traseul autostrăzii se înscrie între dealurile Fânețelor și Lupului, în lungul Văii Capusu, intersectează DC 56 în Valea Glodului, între localitățile Bercea și Santa Maria, îndreptandu-se către nord până la intersecția cu DJ 108A (Românești - Agrij), la vest de localitatea Poarta Sălajului.

Durata contractului este de 96 luni și cuprinde: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

2. Proiectare și executie Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești - Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B5: Nusfalău - Suplacu de Barcău".

Lungime: 13,554 km

Valoare estimată: 395.719.629,05 lei (circa 84 mil. euro)

Termen depunere oferte: 21.05.2019

Durata contractului este de 84 luni și cuprinde: 6 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor

Traseul Subsecțiunii 3B5 începe la km 66+500. La km 67+740, unde autostrada intersectează DN1H (Aleșd – Nușfalău - Șimleul Silvaniei – Jibou - Rastoci) deviat, a fost prevăzut nodul rutier Nușfalău. Începând cu km 70+000 și până la sfârșitul secțiunii 3B (km 80+054), traseul autostrăzii se desfășoară într-o zonă plată, paralel cu calea ferata 413 (Șimleul Silvaniei - Săcuieni Bihor) și DN 19B (Săcuieni - Marghita - Nușfalău) până la intersecția cu DC 93 (Marca - Port).