monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Tişe Vorbe-n-vânt. Clujul nu poate construi Spitalul Regional de Urgenţă

Intenția Consiliului Județean (CJ) Cluj de a prelua proiectul de construire a Spitalului Regional de Urgență nu are nicio valoare.

Consiliul Judeţean Cluj a solicitat, oficial, săptămâna trecută, să preia construirea Spitalului Regional de Urgenţă. Ce nu ştie Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, este că schimbarea unui beneficiar de proiect nu se poate face decât la cererea autorităților naționale. Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, a făcut câteva precizări în acest sens.

”Potrivit legislaţiei române, doar autorităţile naţionale pot decide care este beneficiarul. La ora aceasta, în Programul Operaţional Regional, beneficiarul este Ministerul Sănătăţii. Fondurile europene sunt deja alocate şi orice schimbare se poate face doar la solicitarea autorităţilor naţionale”, a scris Corina Creţu pe Facebook.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este gestionat la nivel național de Ministerul Dezvoltării Regionale, în calitate de Autoritate de Management.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a transmis Comisiei Europene o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ județean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Cluj.

Potrivit solicitării adresate comisarului Corina Crețu, Tişe solicită modificarea Programului Operațional în sensul înlocuirii Ministerului Sănătății, ca și aplicant eligibil, cu unitățile administrativ-teritoriale, respectiv județele pe raza cărora s-a decis amplasarea spitalelor regionale, în calitate de proprietari ai amplasamentelor propuse.

Reamintim că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj au fost amânate de Guvernul PSD.

În 2013, pe când era senator, Alin Tişe se lăuda că va depune un proiect de lege prin care va solicita alocarea sumei de 150 de milioane de euro din fondul de rezervă al Guvernului pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Declaraţiile sale au rămas simple promisiuni.

Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.

Potrivit proiectului, viitorul Spital Regional de Urgenţă Cluj urma să aibă 1000 de paturi, 37 de secţii medicale şi să dispună de un heliport.

În 2011, în primul mandat la șefia Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe vedea finalizarea spitalului în cinci ani.

Boc şi crema PNL, în stradă la cules de semnături

PNL-iştii clujeni, în frunte cu Emil Boc, Daniel Buda, Florin Stamatian, Dan Tarcea sau Alin Tişe, au ieşit vineri în stradă să strângă semnături pentru iniţiativa liberalilor prin care au cerut ca Spitalul Regional de Urgență Cluj să fie construit cu prioritate din fonduri europene.

“Ca urmare a deciziei Guvernului PSD-ALDE de a amâna construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, Partidul Naţional Liberal Cluj a demarat începând de astăzi o campanie de strângere de semnături la nivelul întregului judeţ. Prin această iniţiativă solicităm actualului Guvern să deblocheze fondurile europene alocate de Comisia Europeană astfel încât, acest proiect de importanţă regională şi naţională să fie concretizat. Clujenii şi ardelenii au dreptul la sănătate şi la un spital ultramodern şi european. Semnăturile strânse în cadrul campaniei vor fi depuse la Guvernul României”, au transmis liberalii clujeni.

 „Spitalul Regional de Urgenţă reprezintă o «rană deschisă» a Clujului, la propriu şi la figurat. Mor oameni cu zile din cauza faptului că acest spital nu se realizează. Am făcut tot ce a fost necesar pentru a avea terenul disponibil pentru spital. Mai trebuie ca Guvernul să folosească banii europeni şi să construiască spitalul. Sunt convins că semnăturile clujenilor vor determina guvernanţii de la Bucureşti să înceapă lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă”, a transmit Emil Boc.