Actualitate

CJ Cluj “muşcă” din terenul aeroportului. Peste 4 hectare pentru parcările “park&ride”

CJ Cluj a revocat dreptul de administrare al aeroportului asupra unui teren în suprafaţă de peste 4 hectare în vederea realizării unei parcări de tip park&ride. Cele 4 hectare se adaugă celor 12 hectare de teren din vecinătatea aeroportului pe care Alin Tişe a pus ochii încă din campania electorală când a promis realizarea unui centru internaţional de congrese şi expoziţii, lucru nerealizat nici până în ziua de astăzi.

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat dezmembrarea a 4,2 hectare de teren  (42.376 mp) aflat în administrarea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca în vederea realizării unui park and ride cu aproximativ 1.000 de locuri de parcare.

Parcarea ar urma să fie realizată sub nivelul solului, aproximativ cu o jumătate de nivel, astfel încât să poată fi ridicat și un etaj. Parcarea se află în zona de protecție a culoarului de zbor al avioanelor, motiv pentru care nu poate fi înălțată mai mult de unul sau două niveluri.


Conducerea aeroportului consider benefic proiectul park and ride. “Considerăm că este pozitiv pentru că este foarte aproape de terminalele aeroportului. Nu considerăm că este un dezavantaj. Noi avem un proiect de dezvoltare pentru 7 milioane de pasageri, urmează, sperăm Consiliul Județean să facă licitația pentru realizarea unui terminal cargo. A crescut foarte mult traficul de marfă, deja sunt operatori care vin cu avioane mari, este vorba de Boeing 737, este foarte important pentru Cluj că avem un trafic de marfă”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca.

Primăria și Consiliul Județean Cluj au încheiat un protocol de colaborare în vederea realizării unor facilitate “park&ride”. Nu de puține ori primarul Emil Boc a vorbit despre construirea acestor tipuri de parcări mai ales în zona aeroportului.


“Parcările sunt îndeosebi problematice cu precădere în centrul orașului Cluj-Napoca și lipsesc facilități de park and ride care să ofere o integrare cu sistemul de transport public în puncte cheie de intrare în municipiu dinspre Florești, Baciu sau Apahida”, se arată în protocolul de colaborare.

Potrivit protocolului de colaborare, Primăria Cluj-Napoca va asigura realizarea unor stații pentru mijloacele de transport în comun cu dotările și infrastructura aferentă, stații de bike sharing, amenajare acces auto/pietonal, iar Consiliului Județean îi revine realizarea, administrarea și întreținerea parcării “cu mențiunea că aceste facilități vor funcționa contra cost, taxele urmând a fi stabilite și încasate de către județul Cluj”.


“Consiliul Județean va finanța realizarea proiectului și va asigura administrarea acestuia, stabilirea taxelor, încasarea și utilizarea acestora. Județul Cluj va asigura elaborarea și obținerea certificatelor de urbanism în scopul realizării proiectului, elaborarea planurilor urbanistice zonale necesare proiectului, efectuarea, în comun cu Primăria, a achizițiilor specific pentru elaborarea documentațiilor necesare (studiu de fezabilitate, documentația pentru autorizarea lucrărilor de construire, proiect tehnic, detalii de execuție). Municipiul Cluj-Napoca va asigura conferirea de support tehnic, consultarea populației, avizarea și aprobarea planurilor urbanistice zonale necesare proiectului, suportarea tuturor cheltuielilor legate de stațiile de pentru mijloacele de transport în comun cu dotările aferente, amenajarea de stații de bike sharing și amenajarea de acces auto/pietonal”, se prevede în protocol.

Protocolul va fi valabil pe o perioadă de 49 de ani cu posibilitatea prelungirii.


“La intrările în Cluj astăzi funcţionează parcarea de la Polus ca o parcare park&ride, laşi maşina şi foloseşti transportul în comun. Avem două capete mari, la venirea dinspre aeroport unde împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe încercăm să găsim nişte suprafeţe de teren. Consiliul Judeţean are o suprafaţă de teren adiacentă aeroportului care poate fi utilizat pentru un parking de acest fel. La fel dinspre Floreşti, suntem în discuţii cu reprezentanţii unui hipermarket şi cu USAMV pentru a realiza pe locaţia parcării Billa un parking suprateran”, spunea anul trecut primarul Emil Boc.

Alin Tişe, cu gândul la încă 12 hectare lângă aeroport încă din 2012


Imediat după ce a devenit preşedintele Consiliului Judeţean, în 2016, Alin Tişe a anunţat "primul şi cel mai nou" proiect al instituţiei. Era vorba de un centru internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii, proiect anunţat în urmă cu 4 ani şi folosit în campaniile electorale din 2012 şi 2016. Nici până în ziua de astăzi această promisiune nu s-a concretizat.

"Am demarat un proiect (…) Este vorba de primul şi cel mai nou proiect pe care Consiliul Judeţean îl va derula şi este vorba despre acel centru internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii pe care noi l-am promis oamenilor şi de care Clujul are nevoie (…) Este vorba de un teren pe care noi îl avem în momentul de faţă de 12 hectare şi este terenul de la ieşirea din oraş după aeroport. Este un teren plat de 12 hectare pe care îl are în proprietate judeţul în momentul de faţă, este în administrarea aeroportului, dar care nu face parte din proiectul de dezvoltare al aeroportului", spunea în 2016 Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter