monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Pe "autostrada-muzeu" Gilău-Nădășelu cresc florile și buruienile - FOTO

Tronsonul de 8,7 km din A3 între Gilău și Nădășelu este gata încă de anul trecut, dar nu poate fi folosit pentru că lipsește un pod peste Someș, în continuarea autostrăzii către A3 spre Câmpia Turzii.

Asociația Pro Infrastructura a publicat noi imagini cu tronsonul Gilău - Nădășelu, pe care l-a numit "cel mai frumos muzeu de autostradă". În imagini se poate observa că în zonă au crescut buruieni, dar a avut loc și o alunecare de teren.

“Acum două zile, organizația noastră a alergat pe lotul de 8,7 km dintre Gilău și Nădășelu, parte din Autostrada A3, tronson construit de UMB și recepționat de CNAIR încă din decembrie 2017. Sperăm să putem merge cu toții pe autostradă (cu mașinile, nu pe jos) în aproximativ două luni, o dată cu finalizarea podului peste Canalul Someșul Mic și a restului nodului Gilău, proiect aflat în execuție. «Autostrada-muzeu» Gilău-Nădășelu, așa cum am supranumit-o noi, se prezintă într-o stare bună, cu excepția buruienilor crescute lângă parapetele de protecție și a unei mici alunecări a unui taluz al debleului din zona pădurii. Solicităm constructorului UMB și celor responsabili cu mentenanța din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să remedieze aceste mici probleme până în momentul inaugurării, astfel încât șoferii să circule pe noua autostradă în cele mai bune condiții”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

Tronsonul nu poate fi folosit de șoferi din cauză că nu este conectată de restul autostrăzii A3 printr-un pod peste Someș la Gilău. "Acest tronson de autostradă este o exponată excelentă a incompetenței autorităților, ce nu au fost capabile să finalizeze o licitație și să semneze un contract de execuție a unui pod/viaduct, deși au avut 4 (patru!) ani la dispoziție", susține API.

Podul lipsă peste Someș în zona Gilău este de fapt un viaduct deja parțial construit încă din vremea contractului cu Bechtel. Pentru finalizarea sa, Compania de Autostrăzi lansase în 2015 o licitație care în cele din urmă a fost anulată.

"Acest lot de 8,7 km, care a costat 59 de milioane de euro de la bugetul de stat, va deveni muzeu pentru că șoferii nu vor putea circula pe aici minim un an de zile. Dacă până acum Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ne-a obișnuit cu muzee care se terminau brusc în câmp, de data aceasta primim un muzeu care se termină în canalul Someșul Mic lângă Cluj-Napoca", spuneau cei de la API anul trecut.

Termen contractual de finalizare a fost aprilie 2016.

Există mari şanse ca podul de peste Someş, un ciot de 0,766 km care trebuie să conecteze Autostrada A3 Gilău-Câmpia Turzii de "muzeul" de autostradă Gilău-Nădășelu, segment deja finalizat din luna noiembrie 2017, să fie gata până în septembrie, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură. Conform contractului, proiectul ar fi trebui să fie gata la finalul lunii august 2018. Valoarea de semnare a contractului este de 25,6 milioane lei fără TVA.

Deși vorbim de un tronson scurt de autostradă, acesta este unul destul de important pentru că vine în continuarea Autostrăzii A3 Câmpia Turzii - Gilău de la intersecția cu DN1, ocolește municipiul Cluj-Napoca prin partea de vest și se oprește aproape de localitatea Nădășelu într-o intersecție cu un alt drum național, DN1F spre Zalău și Satu Mare. Practic, A3 Gilău - Nădășelu va funcționa ca o centură în partea vestică a municipiului Cluj-Napoca.