monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Autostradă FINALIZATĂ lângă Cluj. CNAIR, acuzată că REFUZĂ să recepționeze lucrările. „Caută nod în papură constructorului“ – VIDEO

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API) acuză Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere de faptul că a ajuns în situaţia de a ”căuta nod în papură” constructorului lotului 3 al Autostrăzii Sebeş - Turda pentru a nu face recepţia lucrărilor.

Lotul 3, între Aiud şi Decea, a fost construit de compania italiană Tirrena Scavi şi este primul finalizat dintre cele patru de pe traseul de peste 70 de kilometri cuprins între Sebeş (Alba) şi Turda (Cluj).

"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere caută nod în papură constructorului, se ascunde după legislație interpretând strâmb Regulamentul de Recepție și nu deschide lotul 3 din Autostrada A10 Sebeș-Turda, deși acest tronson este gata! Face acest lucru la aproape un an de la finalizarea lucrărilor pe A1 între Dumbrava și Margina (parte din Lugoj-Deva lot 2), segment perfect funcțional din decembrie 2016 care a fost deschis circulației abia în martie 2017 datorită unor șanțuri lipsă", spun cei de la API.

API acuză CNAIR că nu s-a prezentat la recepționarea lucrărilor.

"Săptămâna trecută, Compania de Drumuri promitea că va efectua recepția în 28 noiembrie. Dar comisia de recepție nu și-a făcut simțită prezența! Au apărut totuși doi reprezentanți ai CNAIR care se plâng că asfaltul de pe poduri nu are rețeta aprobată (ci una superioară calitativ celei aprobate), că becurile nu sunt cu LED ci cu sodiu (CNAIR a aprobat soluția cu sodiu!), aceștia amenințând că nu se va face recepția decât dacă totul este finalizat până la ultimul fir de iarbă sau ghiveci de flori din spațiile de servicii. Vrem să ne exprimăm indignarea și dezaprobarea față de atitudinea CNAIR în acest caz! Dânșii sunt numiți în funcție pentru a apăra interesele cetățenilor și a găsi în cel mai scurt timp soluții de punere în trafic a sectoarelor de autostradă perfect funcționale, evitând astfel accidentele frecvente de pe drumurile naționale periculoase, așa cum este și cazul DN1 între Sebeș și Turda", susține API.

Asociaţia Pro Infrastructură consideră această atitudine "complet iresponsabilă".

În continuare, API susține că reprezentanţii CNAIR ”se ascund după un Regulament de Recepţie care, surpriză, precizează că SE POT recepţiona «părţi/obiecte/sectoare din/de construcţie, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, dacă acestea sunt distincte/independente din punct de vedere fizic şi funcţional»”. 

"Solicităm oficialilor CNAIR să înceapă să rezolve problemele șoferilor din această țară, nu doar să mimeze acest lucru! În caz contrar, ar trebui să lase locul persoanelor capabile și bine intenționate care își doresc să rezolve asumat și în cel mai scurt timp aceste situații", mai transmite API.

Lotul 3 (12,45 km) urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea. Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud şi Unirea.

Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016.