monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Circul din stradă s-a mutat în Consiliul Judeţean. Scandal monstru între angajaţii Aeroportului şi cei ai Consiliului Judeţean. Directorul Aeroportului Cluj A PĂRĂSIT şedinţa

O întâlnire pentru rezolvarea problemelor dintre Consiliul Judeţean şi Aeroportul Cluj s-a lăsat cu un circ monstru, cu jigniri ca la uşa cortului şi nicio soluţie. Timp de două ore, angajaţii Consiliului Judeţean şi cei ai Aeroportului şi-au aruncat vorbe grele şi s-au acuzat reciproc. Conflictul dintre cele două instituţii nu va fi stins prea curând.

După două ore de scandal, directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo, s-a ridicat și a părăsit ședința, acuzând că s-a săturat de jignirile aduse.

”Cu ce drept domul președinte își bate joc de noi și de familiile noastre, făcându-ne jeguri?”, a întrebat Ciceo, cu referire la postările lui Alin Tișe, de pe Facebook.

”Noi voiam să discutăm despre terminalul intermodal, extinderea pistei la 3.500 de metri și creșterea traficului la 7 milioane de pasageri. Domnul Tișe nu a dorit să discute problemele reale ale Aeroportului. Noi vom asigura clujenii că vom continua dezvoltarea Aeroportului. Noi dorim să facem pași concreți, iar domnul Alin Tișe nu a dorit”, a spus directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, după ce a părăsit sala.

Şi liderul de sindicat din cadrul Aeroportului Internaţional Cluj, Gabriel Ene, a declarat că de la sfârşitul lunii iulie s-a înaintat către Consiliul Judeţean un plan de dezvoltare până în anul 2030 a aeroportului pe care angajaţii Consiliului Judeţean refuză să îl dezbată.

“Una din primele revendicări a fost respectarea legalităţii. Este ştiut că prin OUG 109 Consiliul Judeţean nu are de ce să se amestece în conducerea şi administrarea instituţiei, prerogativele care ţin de numirea şi revocarea directorului este un atribut ce ţine exclusiv de Consiliul de Administraţie. O autorizaţie care se eliberează la limită nu are implicaţii neapărat asupra salariilor, ci asupra dezvoltării ulterioare a aeroportului şi trebuie privit totul în ansamblu. De la sfârşitul lunii iulie s-a înaintat către Consiliul Judeţean un plan de dezvoltare până în anul 2030. Toate acestea trebuie făcute la timp şi trebuie aprobate pe rând şi urgent. Plecăm de la faptul că la anul ne aşteptăm să trecem de la 3 milioane la 7 milioane de pasageri, dezvoltarea aeroportului nu poate fi împiedicată de nişte termene maxime stabilite de lege. La alte instituţii, autorizaţiile se dau în 3-5 zile. Activitatea aeroportului este o activitate complexă, orice loc de parcare, orice extindere de pistă, orice ne ajută în desfăşurarea activităţii duce la primirea unui număr mai mare de aeronave. Problema este de aglomerare pe platformă, oamenii nu-şi mai pot desfăşura activitatea în condiţii normale”, a spus Ene.

Arhitectul şef al Consiliului Judeţean, Claudiu Salană, a spus că instituţia a eliberat în termenul legal toate avizele cerute de aeroport.

“În decursul anului 2017 CJ Cluj a emis cinci autorizaţii care privesc investiţii sau obiective la Aeroportul Internaţional Cluj. În conformitate cu prevederile legii, termenul este de 30 de zile de la data ultimei documentaţii depuse. Ultima autorizaţie este din 10 octombrie 2017, a fost completată în 16 octombrie 2017. Ea a fost emisă de Consiliul Judeţean în 10 noiembrie 2017”, a spus Salanţă.

Ciceo a atras atenţia asupra faptului că firmele private primesc avize şi autorizaţii în doar 5 zile.

“Domnule preşedinte, Aeroportul Cluj a putut depune documentaţia doar în 16 octombrie pentru că a trebuit 30 de zile să primim acordul, în timp ce toate firmele private nu aşteaptă 30 de zile”, a spus Ciceo.

“Dacă era aşa urgent, de ce nu s-a depus dosarul complet ca să nu mai existe motive că lipsea ceva? Cine este de vină că a lipsit un extras de carte funciară? Eu am apreciat că e nevoie de extras CF”, a replicat Tişe.

“Acordul judeţului pentru a face reparaţiile s-a dat după 30 de zile, orice firmă privată primeşte după 5 zile. Era un simplu acord. Nu era esenţial. Extrasul CF trebuia să îl scoată Consiliul Judeţean, noi l-am scos în sprijinul Consiliului Judeţean. Extrasul CF trebuia să îl obţină proprietarul terenului, adică Consiliul Judeţean Cluj. Noi l-am obţinut ca să sprijinim Consiliul Judeţean”, a mai spus directorul Aeroportului Cluj.

“Aţi declarat în presă că grupul de la aeroport trebuie să plece. După ce am atins 2 milioane de pasageri, toată lumea a venit şi ne-a felicitat, de unde dorinţa aceasta de schimbare? Dacă la concursul de selecţie tot grupul de la aeroport va câştiga, ce alte căi legale o să mai căutaţi să scăpaţi de grupul de la aeroport? Asta-i problema. Vreţi să ne intimidaţi?”, a mai spus liderul de sindicat.

“Tot ceea ce eu refuz să semnez sau semnez este validat sau invalidat de aparatul pe care l-aţi huiduit. Când spuneţi că un act al Consiliului Judeţean e ilegal aveţi în vedere că toţi cei care au pus semnătura pe acel act sunt acuzaţi că a semnat acte ilegale. Consiliul Judeţean nu e obligat să voteze ceea ce spuneţi dumneavoastră. Dacă un act ajunge la mine cu menţiunea că nu este legal eu nu îl voi semna, indiferent câte presiuni va face aeroportul pe mine”, a spus Tişe.

Consilierul PNL Cristian Haiduc de la Câmpia Turzii a spus că în localitatea de unde vine s-au închis fabrici, dar la Aeroport s-au investit fonduri uriașe. ”Cum este posibil ca Aeroportul să primească sute de milioane și să nu aibă niciun profit. La Câmpia Turzii s-au închis fabrici și aici s-a investit și nu s-au primit bani la buget ca apoi să îi investim și în altă parte”, a spus Cristian Haiduc, consilier PNL.

”Domnule consilier Haiduc, noi am dorit să venim la comisiile de buget finanțe, dar nu am fost chemați. Aeroportul are profit. Are performanțe financiare deosebite. Într-adevăr, profitul și rezultatele financiare sunt diminuate în acest moment datorită ilegalităților doamnei Simona Gaci (n.red. secretarul Consiliului Județean Cluj) care a semnat ilegal o hotărâre de Consiliu Judeţean prin care s-au adus prejudicii şi ni s-a diminuat profitul aeroportului cu 2 milioane de euro. Chemaţi-mă la comisie să vă prezint ilegalităţile şi abuzurile. Este vorba de abuzul în serviciu a doamnei Simonei Gaci. Prejudiciul e de 2 milioane de euro. Doamna Simona Gaci nu a rectificat Cartea Funciară în scopul aducerii de prejudicii Consiliului Judeţean. În mod repetat, am solicitat Consiliului Judeţean Cluj să rectifice Cartea Funciară”, a acuzat David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.

”E o minciună ce spuneți. Ca să afirmați așa ceva legat de doamna Gaci trebuie un act care să demonstreze că hotărârea despre care spuneți este ilegală. Acestea sunt în vigoare până când o instanță spune contrar”, a replicat Tișe.

“Minţiţi”, a spus Tişe.

“Nu am venit aici să ne jigniţi”, a spus Ciceo.

„Atunci nu trebuia să veniţi. Rămâneţi director şi nu mai veniţi”, a replicat Tişe.

“La următoarea jignire a preşedintelui Tişe, voi pleca”, a ameninţat Ciceo.

“Vă rog să puneţi şi raportul Curţii de Conturi cu cele 4 milioane de euro fraudă. Vă rog să puneţi decizia Curţii de Apel, a Curţii de Conturi, legată de cele 4 milioane de euro că îi interesează şi pe cetăţeni. La Tetarom IV s-au făcut lucrări fără autorizaţie de construcţie. Domnul Salanţă nu a dat nicio amendă acolo”, a mai spus Ciceo.

“Eu nu voi semna nicio recepţie de la aeroport câtă vreme nu este legală. Să nu avem discuţii peste o săptămână că sabotăm aeroportul”, a spus Tişe.

Ulterior, Tişe l-a acuzat pe Ciceo că nu permite consilierilor județeni accesul în incinta Aeroportului pentru a verifica starea pistei de 2.100 de metri și a platformei de parcare a avioanelor, toate plătite din banii județului.

”Vreau să vă spun că recepțiile pe care trebuie să le facem la pistă și la platformă vor fi semnate numai dacă totul este legal. Dacă nu sunt legale, nu voi semna. Vreau să ne spuneți de ce nu permiteți accesul consilierilor județeni să vadă aceste investiții?”, a întrebat Alin Tișe.

David Ciceo i-a transmis că accesul nu poate fi permis la orice oră, pentru că zilnic aterizează și decolează 100 de aeronave, existând restricții.

Consilierii județeni din partea PNL au acuzat dur conducerea Aeroportului Cluj.

”Noi am investit acolo 130 de milioane de euro în ultimii ani. N-am auzit niciun cuvânt de mulțumire pentru acest lucru. Noi am făcut aceste alocări în detrimentul dezvoltării altor sectoare. Bugetul fiind limitat, putem aloca într-o partea sau în alta. Vreau să vă asigurăm că vom continua să susținem Aeroportul”, a spus Viorel Secara, consilier PNL. ”Dacă vreți mulțumiri înseamnă că ați făcut o donație”, i-a replicat liderul sindicatului de la Aeroportul Cluj. ”Județul Cluj nu are nevoie de infrastructură aerian, ci de una rutieră, unde se fac activitățile economice”, i-a replicat Secară.