monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Milioane de euro curg, din nou, la Centrul de Deşeuri. Consiliul Judeţean se afundă tot mai tare

Valoarea contractului pentru finalizarea Centrului de Deşeuri va creşte cu 4,5 milioane de euro pentru presupuse cheltuieli cu alunecările de teren.

După ce Consiliul Judeţean a fost obligat să returneze Uniunii Europene 15,5 milioane de euro cheltuieli neeligibile plus lucrări executate neconforme la Centrul de Deşeuri, acum, bugetul judeţului Cluj se va diminua cu alte 4,5 milioane de euro din cauza alunecărilor de teren de la Centrul de Deşeuri, bani care nu vor fi decontanţi şi vor trebui suportaţi din buzunarele clujenilor.

Consilierii judeţeni vor vota luni un proiect de hotărâre ce prevede alocarea sumei de 20,6 milioane lei fără TVA (peste 4,5 milioane euro) pentru cheltuieli neeligibile suplimentare necesare consolidării versantului pe care este amplasată Celula de depozitare din cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj.

Consiliul Judeţean a încheiat anul trecut un contract cu Asocierea Kranz Eurocenter SRL-ISPE SA pentru finalizarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri, contract care se ridică la suma de 111 milioane lei fără TVA (25 milione euro). Perioada de execuţie a lucrărilor este de 18 luni începând din decembrie 2016. Acum, reprezentanţii Kranz Eurocenter au cerut bani mai mulţi de la Consiliul Judeţean pentru cheltuielile cauzate de alunecările de teren.

Consiliul Judeţean susţine că a fost notificat de constructor de necesitatea executării “în regim de urgență a unor categorii de lucrări în vederea consolidării zonelor destabilizate și pentru stoparea și prevenirea cât mai rapidă a extinderii zonelor afectate, respectiv a lucrărilor pentru realizarea unui zid de sprijin cu piloți din beton armat precum și a lucrărilor  pentru punerea în siguranță a digurilor perimetrale Celulei de depozitare”.

După o expertiză tehnică din februarie 2017 care a arătat noi alunecări de teren, noul constructor de la Centrul de Deşeuri a solicitat plăţi suplimentare şi mai mult timp pentru finalizarea obiectivului.

“Antreprenorul indică faptul că prin soluția inițială din februarie 2016,  prin care se prevedea realizarea unui dren vertical de adâncime alcătuit din foraje dren secante, precum și a unui zid de sprijin din piloți forați dispus pe o lungime de 100 m, nu mai pot fi asigurați coeficienții de siguranță necesari pentru stabilizarea versantului, ca urmare a modificărilor de mare anvergură apărute în cursul perioadei februarie 2016- februarie 2017 în morfologia versantului afectat de alunecări de teren. În acest sens, antreprenorul, prin preluarea soluției furnizată de expertul tehnic în cadrul celei de-a doua expertize, a propus prin Proiectul Tehnic de consolidare a versantului destabilizat, translatarea zidului de sprijin în amonte și extinderea acestuia de la 100 m la 250 m”, se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit Kranz Eurocenter, ar fi necesare două categorii de lucrări suplimentare: lucrări de consolidare suplimentare ce presupun efectiv lucrări de consolidare stabilite prin expertiza tehnică şi lucrări suplimentare conexe apărute ca urmare a “necesității translatării în amonte a structurii de consolidare”

“Lucrări de consolidare suplimentare presupun executarea unei structuri de sprijin formată dintr-un ansamblu spațial de piloți armați forați amplasate în amonte de zona afectată de alunecări, realizarea unui drenaj vertical  de adâncime din foraje dren secante, umplute cu material granular, executate între cele două șiruri de piloți, excavarea pământului alunecat pe o adâncime de 5,00 – 7,00 m în zona din aval față de structura de sprijin și refacerea zonei cu pământuri armate, realizarea unui drenaj tip coș de 0,50 m din două straturi de material granular. Lucrări suplimentare conexe presupun extinderea lucrărilor de terasamente aferente digurilor celulei de depozitare, lucrări suplimentare pentru impermeabilizarea bazei depozitului de deșeuri, lucrări suplimentare aferente capitolului de colectare a levigatului, de tratare a levigatului, lucrări suplimentare aferente capitolului de management a biogazului, lucrări suplimentare aferente capitolului pentru protecția împotriva inundațiilor a depozitului de deșeuri”, se precizează în documentul citat.

Centrul de Deşeuri o ia la vale

În decembrie 2016, antreprenorul cere Consiliului Județean prelungirea duratei de execuție și a unor costuri suplimentare ca urmare a fenomenelor de instabilitate a versantului și a digurilor aferente celulei de depozitare deșeuri

“Destabilizarea din vestul celulei amplasamentului este în continuă evoluție. Ridicările topografice realizate în luna decembrie 2016 comparativ cu cele din primăvara anului 2016 (când au fost executate măsurătorile și forajele necesare întocmirii ofertei) au relevat mișcarea unor volume importante de terasamente, falii de alunecare, precum și extinderea spre amonte a zonei de alunecare cu cca. 20-30 m. Aceste aspecte conduc la majorarea semnificativă a cantităților de lucrări de terasamente, la necesitatea imperativă a lucrărilor complexe de punere în siguranță a versantului și implicit la mărirea timpului aferent lucrărilor de investigare, la decalarea termenelor de expertizare, proiectare și execuție a lucrărilor propriu-zise”, spun noii constructori ai Centrului de Deşeuri.

Reprezentanţii Kranz Eurocenter au solicitat pentru execuția lucrărilor suplimentare o extensie de timp de 6 luni și costuri suplimentare în valoare de 20,6 milioane de lei fără TVA.

Consiliul Judeţean susţine că neaprobarea majorării cheltuielilor aferente construirii Centrului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj “atrage după sine blocarea proiectului și implicit apariția iminentă a riscului declarării întregului proiect ca neeligibil ce conduce la pierderea finanțării nerambursabile, precum și la necesitatea returnării sumelor eligibile cheltuite în prima fază a proiectului”.