monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Materiale de proastă calitate la Autostrada Sebeș-Turda

Conducerea Companiei de Drumuri a dispus în ultimele luni mai multe acţiuni inopinate de control în urma cărora au fost identificate o serie de neconformităţi.

Cea mai recentă acţiune de control a fost trimisă pe şantierul lotului 3 al autostrăzii Lugoj –Deva, în urma apariţiei unei surpari a terasamentului pe o lungime de 70 de metri şi o lăţime de 11 metri. "Echipa de control de la faţa locului urmează să evalueze situaţia în vederea stabilirii cauzelor care au produs evenimentul şi să prezinte un raport", transmite CNAIR.

Până în prezent au fost desfăşurate acţiuni de control privind calitatea lucrărilor pe şantierele autostrăzilor Lugoj-Deva şi Sebeş-Turda. Principalele probleme identificate au fost: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi calitatea neconforma a unora dintre lucrările executate. 

"Au fost emise rapoarte cu problemele constatate şi s-au dispus măsuri contractuale de remediere. CNAIR a adus cu această ocazie la cunoştiinţa constructorilor şi consultanţilor că în cazul în care nu remediază rapid deficienţele, măsurile contractuale de penalizare pot merge până la rezilierea contractelor din culpa antreprenorilor", au mai precizat reprezentanții Companiei de Drumuri.