Actualitate

Eurovision 2017. Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României, s-au CALIFICAT în finală

Joi seară a avut loc Alex Florea, cu piesa ”Yodel It!”, care au intrat în concurs pe poziţia a cincea. România s-a celificat în finala Eurovision ce va avea loc sâmbătă, 13 mai, la Kiev.

Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision, s-au clasat în marea finală a concursului muzical, melodia „Yodel It” numărându-se printre cele 10 melodii selectate joi pentru a participa la finala de sâmbătă, 13 mai.

Finaliştii au fost desemnaţi de telespectatorii din ţările participante în cea de-a doua semifinală şi ai celor din Franţa, Germania şi Ucraina, care au avut la dispoziţie aproximativ 20 de minute pentru a îşi exprima voturile, dar şi de juriile de specialitate din cele 21 de ţări - votul lor contând în proporţie de 50%, la fel ca cel al publicului.


Spectatorii, cu excepţia celor care locuiesc în România, au putut vota melodia ”Yodel It!” de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon sau prin aplicaţia de pe site-ul oficial al concursului.

„Ce a fost mai uşor a trecut. Greul abia acum începe, căci presiunea finalei şi sprijinul fanilor ne obligă să facem o figură frumoasă în Marea Finală”, sunt cuvintele lui Alex Florea, după anunţarea rezultatelor semifinalei.


„Mă simt extraordinar. Am reuşit să ne calificăm în Finală, unde vom fi câştigători, indiferent de locul pe care ne vom clasa. Important este să cântăm cel puţin la fel de bine cum am făcut-o în această seară, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au susţinut pe parcursul acestei călătorii minunate”, a declarat Ilinca la finalul spectacolului.

Finaliştii celei de-a doua semifinale a Eurovision 2017 sunt: Bulgaria, Belarus, Croaţia, Ungaria, Danemarca, Israel, România, Norvegia, Olanda şi Austria.


Marţi, fanii din cele 18 ţări repartizate în prima semifinală şi cei din Italia, Marea Britanie şi Spania au decis, alături de juriile de specialitate, primii zece finalişti ai Eurovision 2017.

Suedezul Robin Bengtsson – I Can’t Go On; reprezentantul Australiei Isaiah – Don’t Come Easy; Belgia: Blanche – City Lights; Azerbaidjan: Dihaj – Skeletons; Portugalia: Salvador Sobral – Amar Pelos Dois; Grecia: Demy – This Is Love; Moldova: Sunstroke Project – Hey Mamma; Cipru: Hovig – Gravity; Armenia: Artsvik – Fly With Me; Polonia - merg în Marea Finală a concursului.

abonare newsletter