Actualitate

Măsuri în asistenţa socială: Solicitanţii de ajutoare vor depune un dosar în loc de trei

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care introduce noi măsuri de simplificare în asistenţa socială, printre care reducerea numărului de dosare de cerere a ajutorului social şi eliminarea burselor şcolare din categoria veniturilor care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de beneficii sociale.

Potrivit noilor măsuri, pentru obţinerea venitului minim garantat şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei solicitantul va depune un singur dosar iar în cazul în care iniţial se stabileşte dreptul la venit minim garantat şi ulterior apare un copil în familie, solicitându-se alocaţia pentru susţinerea familie, nu va mai fi necesară întocmirea unui nou dosar.

De asemenea, numărul de documente necesare scade de la 52 de acte ce se obţineau de la 7-9 instituţii, la 15-17, diminuându-se în acest fel şi costurile suportate de beneficiar şi timpul petrecut pentru obţinerea documentelor.


Hotărârea presupune ca, în cazul venitului minim garantat, să fie eliminată cerinţa de a prezenta din trei în trei luni o adeverinţă de la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, renunţându-se şi la depunerea de către beneficiar, din trei în trei luni, a unei declaraţii pe propria răspundere şi a documentelor justificative care să ateste menţinerea condiţiilor de acordare.

Prin noile reglementări se flexibilizează şi modul de acordare a alocaţiei pentru susţinerea familiei. Dacă într-o familie cu mai mulţi copii de vârstă şcolară, unul dintre aceştia nu urmează o formă de învăţământ sau acumulează mai mult de 20 absenţe nemotivate într-un semestru, acest copil nu va fi luat în calcul la stabilirea cuantumului acordat familiei, astfel încât familia să poată beneficia în continuare de suport financiar pentru a asigura celorlalţi copii posibilitatea frecventării cursurilor şcolare. În prezent, dacă unul dintre copii înregistrează absenţe şcolare, familia pierde dreptul de a mai primi ajutorul. În anul 2015/2016 s-a retras alocaţia pentru susţinerea familiei pentru 56.773 de copii (20.716 familii) pe baza absenţelor şi repetenţelor, inclusiv în situaţia în care un copil a mers zilnic la şcoală şi nu a avut absenţe, dar totuşi la final de an a rămas repetent.


"Un alt lucru care se întâmplă este că vor fi verificări mai bune. Până la acest moment veniturile erau estimate pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere, în cazul unor controale erau verificate cu ANAF, dar asta se întâmpla după ce ajutoarele erau acordate. Acum şi primarul are mecanismul, prin această nouă modificare, să verifice cu organele fiscale acurateţea declaraţiilor", a mai spus secretarul de stat.

"Pentru unii dintre cei mai amărâţi oameni, a fi pe ajutoare sociale era un job în sine, în sensul timpului de care aveau nevoie ca să îndeplinească formalităţile", a declarat Drago Pâslaru, prezent la conferinţă.


Printr-o altă reglementare din Hotărârea de Guvern adoptată au fost eliminate din categoria veniturilor care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de ajutor social, alocaţie pentru susţinerea familiei şi ajutor pentru încălzire, toate bursele şcolare.

abonare newsletter