Actualitate

Taximetriştii de la aeroport, sancţionaţi. Ce nereguli au depistat poliţiştii

Poliţiştii locali, în colaborare cu Poliţia Transporturi, au desfăşurat o acţiune care a vizat respectarea prevederilor legale privind activitatea de taximetrie în incinta Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” şi în imediata vecinătate a acestuia.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Cluj-Napoca, au fost verificate aspecte privind afişarea în interior, la loc vizibil, a listei cuprinzând titularul legal al autorizaţiei taxi, a tarifelor practicate, precum şi a unui ecuson cuprinzând numele şi fotografia conducătorului auto, deţinerea tuturor autorizaţiilor prevăzute de lege, respectarea standurilor aprobate, integritatea sigiliilor aparatelor de taxat şi deţinerea buletinelor de verificare metrologică, existenţa pe portierele din faţă ale taxiului a înscrisurilor privind valorile tarifelor de distanţă practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte, precum și deţinerea asigurărilor obligatorii pentru persoane şi bunuri.

“Polițiștii au constatat nereguli precum lipsa asigurării de persoane şi a bunurilor acestora, nerespectarea standurilor aprobate, neafişarea tarifelor practicate, lipsă ecusonului sau lipsa atestatului profesional valabil. Pentru neregulile constatate au fost încheiate 8 procese-verbale de constatare a contravenţiilor în valoare de 2.400 lei, 11 note de constatare în valoare de 1.375 lei şi 22 puncte de penalizare”, se arată în documentul citat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter