monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Prefectura Cluj şi PSD, agenţi de vânzări?

O companie din Germania îşi prezintă produsele în incinta Prefecturii Cluj. Pentru calitatea produselor garantează parlamentarii PSD!

Sub pretextul organizării unei dezbateri privind gestionarea deşeurilor, Prefectura Cluj s-a transformat într-un agent de vânzări pentru o companie străină care a fost invitată vineri să-şi prezinte produsele chiar în incinta instituţiei. La dezbateri şi-au anunţat deja prezenţa un deputat şi un europarlamentar de la PSD. Să fie o coincidenţă? Au vreun interes parlamentarii PSD să aducă în judeţul Cluj o firmă privată care să se ocupe de gestionarea deşeurilor?

“Instituţia Prefectului-judeţul Cluj organizează vineri, 15 ianuarie, ora 11.30, în  Sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ o dezbatere în cadrul căreia va fi prezentat un concept de gestionare al deşeurilor, conceptul Schubio, procedeu mecanico-biologic îmbunătăţit de tratare a deşeurilor prin metoda patentată de separare umed-mecanică şi curăţarea chimică a tuturor fracţiunilor. Prezentarea acestui concept va fi efectuată de Reinhard Schu, proprietarul patentelor EcoEnergy SchuBio. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, şi îi are ca invitaţi pe deputatul clujean Aurelia Cristea şi pe europarlamentarul PSD Emilian Pavel”. Aşa sună invitaţia pe care presa a primit-o în cursul zilei de joi de la Prefectura Cluj.

Cel mai dur a reacţionat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, care îl acuză pe prefectul Gheorghe Vuşcan de trafic de influenţă.

“Eu nu am fost invitat la această dezbatere sau poate că am fost, dar nu am văzut invitaţia. Nu ştiu despre acest eveniment. Este inadmisibil ca în sediul Prefecturii o firmă să vină să-şi prezinte produsele. Asta se cheamă trafic de influenţă. Asemenea dezbateri ar fi trebuit organizate de Primărie sau de Consiliul Judeţean. Eu când am adus acea firmă din Bucureşti care a cumpărat teren pentru înfiinţarea unei rampe temporare de gunoi toată lumea a sărit şi m-a acuzat. Domnul Tişe (n.red. senatorul PNL Alin Tişe) de ce nu reacţionează şi acum?  Domnul Vuşcan ar trebui să se ocupe de cu totul alte probleme, cum ar fi să atace în contencios hotărârea prin care am fost înlăturat de la şefia Consiliului Judeţean”, a spus Seplecan.

Chestionată în legătură cu acest eveniment, deputatul PSD Aurelia Cristea a declarat că ea este cea care i-a propus prefectului Gheorghe Vuşcan organizarea acestei dezbateri.

“Nu este vorba de o firmă, ci de nişte specialişti. Aceştia m-au contactat, au venit la mine şi mi-au prezentat conceptul şi eu i-am propus prefectului organizarea acestei dezbateri”, a spus Cristea.

Întrebată de ce nu a organizat o asemenea dezbatere la Primărie sau la Consiliul Judeţean, Cristea a răspuns: “Primăria şi Consiliul Judeţean pot să-şi organizeze alte asemenea dezbateri”.

Nici prefectul Gheorghe Vuşcan, nici conducerea Consiliului Judeţean Cluj nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.

Inginerul Reinhard Schu este fondatorul companiei Schu AG Schaffhauser Umwelttechnik, companie cu proiecte în domeniul ecologiei, potrivit site-ului companiei.