monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Autostrada Sibiu-Orăștie va trebui DEMOLATĂ. Un tronson DE CÂTEVA ZECI DE KILOMETRI. A fost inaugurată înaintea alegerilor prezidențiale, cu Victor Ponta candidat şi Ioan Rus ministru al Transporturilor

O porţiune de 200 de metri din Autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, va fi demolată şi refăcută complet pe cheltuiala antreprenorului, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii, estimâdu-se că lucrările vor fi gata în decembrie.

sursa foto adevarul.ro

Concluzia apare într-un raport al Companiei de Autostrăzi, obţinut de cotidianul "România Liberă", în care specialiştii Direcţiei Calitate solicită demolarea şi refacerea unei secţiuni din Autostrada Sibiu-Orăştie.

Surse oficiale din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au declarat, miercuri, că inspectorii de calitate au făcut un control pe teren, în 22 septembrie, ulterior concluzionând că "există abateri grave privind respectarea proiectului".

În raportul specialiştilor CNADNR se arată că fundaţia autostrăzii nu a fost executată corect şi cu materialele prevăzute în proiect, iar în zona kilometrului 60+600 metri există infiltraţii de apă la o adâncime de 8-10 metri.

"Ca urmare (a problemelor constatate - n.r.) solicităm extinderea investigaţiilor din corpul autostrăzii pe o lungime corespunzătoare în stânga şi în dreapta zonei de la kilometrul 60+600 metri până la eliminarea din fundaţie a argilei contractile şi realizarea corpului autostrăzii pe o fundaţie sănătoasă", concluzionează specialiştii companiei de drumuri.

Sursele citate arată că demolarea şi refacerea autostrăzii vor avea loc "pe o lungime de aproximativ 200 de metri", pe cheltuiala antreprenorului, iar lucrările ar urma să fie finalizate în decembrie, când autostrada va fi redeschisă circulaţiei.

Oficialii CNADNR au mai declarat că lucrările la Autostrada Sibiu-Orăştie "nu au fost recepţionate tocmai din cauza suspiciunilor ridicate de fisuri apărute la kilometrul 60".

Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, inaugurat în noiembrie 2014, a fost închis la începutul lunii septembrie, între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, reprezentanţii CNADNR spunând că problemele au apăraut din cauza "execuţiei necorespunzătoare a lucrărilor".

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), începând din 7 septembrie, de la ora 8.00, traficul pe Autostrada A1 Orăştie - Sibiu, între nodul rutier Sălişte şi nodul rutier Cunţa, se închide.

"Instituirea acestei restricţii este necesară în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 al autostrăzii (kilometrul 60+600 proiect). Menţionăm că atât experţii tehnici din partea antreprenorului, cât şi cei din partea beneficiarului au concluzionat că apariţia şi evoluţia defectului (crăpătura) de la kilometrul 275+650 nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare a terenului, ci unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzătoare a lucrărilor la corpul autostrăzii, în perioada 2012-2013", arăta CNADNR.

Traficul urma să fie închis timp de aproximativ o lună şi jumătate, în funcţie şi de condiţiile meteorologice, iar în această perioadă circulaţia urma să se desfăşoare pe o rută alternativă, respectiv DN 1, între localităţile Sălişte şi Cunţa.

De asemenea, CNADNR menţiona că, în conformitate cu prevederile contractului Proiectare şi Execuţie Autostrada Orăştie - Sibiu, lot trei, "antreprenorul are responsabilitatea deplină pentru remedierea defectelor apărute, atât în perioada de execuţie a lucrărilor, cât şi în perioada de garanţie (patru ani)". Astfel, lucrările de remediere vor fi executate "pe riscul şi cheltuiala" constructorului.

Directoul CNADNR, Narcis Neaga, declara pentru Gândul că primele crăpături în asfalt au apărut la zece zile de la deschiderea lotului trei al autostrăzii, construit de firma italiană Salini-Impregilo, şi i-au "speriat pe toţi".

"La zece zile a apărut prima fisură. Vă daţi seama că ne-am speriat toţi. Am zis că dacă din cauza alunecărilor, dacă, dacă... Nu vă spunem că problemele mari noi am crezut că sunt la debleul (săpătură - n.r.) acela mare, când au tăiat ei... Nu s-a întâmplat nimic acolo. Noi acolo ne-am temut, sincer. Fisura a apărut unde nu ne aşteptam. Noi sincer acolo ne aşteptam. Doamne, dacă se întâmplă să alunece terenul acolo! Toată iarna am avut maşini de intervenţie puse acolo. Toată iarna am avut camere video. Să vedem dacă se întâmplă ceva. Ne-am temut, vă daţi seama", afirma Narcis Neaga.

El mai spunea că, înainte de deschiderea circulaţiei pe lotul trei al Autostrăzii Orăştie-Sibiu, CNADNR a organizat o şedinţă cu constructorul şi cu experţi, unde s-a stabilit că "din punct de vedere tehnic nu va fi nicio problemă".

"Când a fost gata totul, am avut o şedinţă. Am luat experţii noştri şi experţii lor. «Dacă există cel mai mic dubiu că o deschidem acum şi n-o deschidem peste o lună sau peste un an, spuneţi acum». Toată lumea zis că din punct de vedere tehnic nu va fi nicio problemă", afirma Neaga pentru Gândul, precizând că expertizele ulterioare au arătat că problemele apărute pe Autostrada Orăştie-Sibiu au fost determinate de o nerespectare a proiectului de către constructor.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) susţinea, tot la începutul lui septembrie, că va face plângere penală împotriva lui Alin Goga, director adjunct de investiţii la regionala Craiova, pe care îl acuza de "abuz în serviciu contra intereselor publice", după declaraţii privind Autostrada Orăştie-Sibiu.

Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost inaugurat în noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, în zonă venind şi premierul Victor Ponta.

Lotul are o lungime de 22 de kilometri, dintre care şase au fost afectaţi de alunecări de teren. Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro.