Actualitate

Directorul ROMATSA Cluj, Gelu Suliţeanu: „Greva controlorilor de trafic NU MAI ARE LOC!”

Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marţi, a fost anulată, după ce sindicaliştii şi conducerea ROMATSA au ajuns la un acord, luni după-amiază.

Directorul ROMATSA Cluj, Gelu Suliţeanu a declarat pentru Monitorul de Cluj că greva nu va mai avea loc.

Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marţi, a fost anulată, după ce sindicaliştii şi conducerea ROMATSA au ajuns la un acord, luni după-amiază.


”Am semnat Contractul Colectiv de Muncă, el va fi depus azi la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Am anunţat Eurocontrol, mâine (marţi - n.r.) nu va fi grevă”, a spus Iulian Matache, la ieşirea de la ultimele negocieri cu sindicatele de la ROMATSA.

Sindicaliştii ROMATSA anunţaseră, luni după-amiază, că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat şi că greva generală anunţată pentru marţi ar putea fi anulată doar dacă noul contract de muncă va fi înregistrat în cursul acestei zile la Inspectoratul Teritorial de Muncă.


Liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache, a declarat, la rândul său, că toate cele 14 revendicări ale angajaţilor ROMATSA au fost practic aprobate de către conducere.

”În afara acestui lucru, am cerut, aşa cum prevede legea, pentru a putea să anunţăm anularea grevei generale, să avem semnat şi înregistrat Contractul Colectiv de Muncă. Faptul că greva a fost anulată este un pas înainte. Nu ne-am dorit niciodată această grevă, iar faptul că mâine nu va fi niciun pasager afectat ne bucură. Toate cele 14 solicitări ale noastre care au fost aprobate erau cu impact asupra siguranţei calătorilor şi este nevoie de aceste măsuri”, a spus liderul sindical.


Sindicaliştii au negociat cu conducerea ROMATSA şi sâmbătă şi duminică, până luni la ora 04.30, reluând negocierile după ora 10.00.

Luni după-amiază, sindicaliştii anunţau că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat, însă greva generală anunţată pentru marţi nu poate fi anulată în absenţa contractului colectiv de muncă, pentru semnarea căruia întâmpină mai multe probleme, astfel că negocierile au continuat.

abonare newsletter