monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Ministerul Transporturilor anunţă 1.300 de noi km de autostradă, pe hârtie, până în 2030

Varianta actualizată a Master Planului de Transport, realizată în urma dezbaterilor publice, prevede construcţia a 1.300 de kilometri de autostradă, până în 2030, dublu faţă de nivelul stabilit în formula iniţială a strategiei.

După dezbateri a fost propusă construcţia unor sectoare de autostradă care figurau iniţial ca drum expres, respectiv Sibiu-Piteşti, Bacău-Paşcani, Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni şi Târgu Mureş-Târgu Neamţ (ultimul ca autostradă construită în mai multe etape), potrivit Ministerului Transporturilor.

Totodată, în document sunt incluse o nouă centură ocolitoare cu profil de autostradă pentru Bucureşti şi mai multe sectoare de drumuri expres care iniţial făceau parte din reţeaua Trans Regio, relatează Mediafax.

"După dezbaterea publică au fost propuşi 1.301 km de autostradă, cu un plus de 645 km faţă de versiunea iniţială a Master Planului, 1.877 km de drum expres, 3.147 km de drum Trans Regio şi Euro Trans şi 67 de variante de ocolire de sine stătătoare sau parte a proiectelor de autostradă sau drumuri expres, la care se adaugă centura Bucureştiului la profil de autostradă. Investiţia în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, din care peste jumătate investiţie în autostrăzi", arată Ministerul Transporturilor. 

Pe sectorul feroviar, noua variantă a documentului prevede investiţii de reabilitare a coridoarelor feroviare (3.219 km), a unor căi ferate cu potenţial economic (1.131 km), electrificarea tuturor sectoarelor de pe reţeaua TEN-T core (425 km) şi dezvoltarea unor sectoare de cale ferată de mare viteză (peste 1.000 de km). Totalul investiţiilor în acest sector este de 19 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte sectorul naval, propunerile vizează 752 km de căi navigabile şi modernizarea a 12 porturi, cu investiţii estimate la peste 2 miliarde de euro.

Ultima variantă a Master Planului recomandă investiţii în infrastructura a 14 aeroporturi, în valoare de 588 milioane euro, în timp ce suma revizuită pentru sectorul multimodal este de 142 milioane euro.

Valoarea totală a investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii de transport până în 2030 este de peste 48 miliarde euro, apropiată de cea din prima variantă a strategiei.