Actualitate

Primăria cumpără o „cortină de lumină” cu 37.000 euro

După tunelul luminos de anul trecut, iluminatul festiv din oraş va avea şi anul acesta un element nou.

Primăria Cluj-Napoca va monta, în Piaţa Unirii o „cortină de lumină” pentru împodobirea festivă a pieţei cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cortina va fi din metal, va avea o formă octogonală şi va avea 200 de ghirlande. Pentru „cortina de lumină” Primăria estimează că vor fi cheltuiţi, din bugetul local, peste 37.000 euro, fără TVA. Pentru realizarea lucrării a fost lansat un anunţ de achiziţii publice.

Toată instalaţia va cântări o jumătate de tonă. “Cortina va avea amplasat, în mijlocul octogonului, un stâlp cu înălţimea minimă de 20 de metri, fixat la bază cu o fundaţie supraterană. Stâlpii laterali în număr de opt bucăţi vor avea înălţimea minimă de cinci metri, iar fixarea acestora la bază se va face cu fundaţie supraterană. Construcţia va fi proiectată şi executată pentru susţinerea a minim 200 de ghirlande luminoase fixate în vârful stâlpului cu suprafaţa netă expusă la vânt de 12 mp şi dispuse pe un perimetru de maxim 40x40 metri. Masa ghirlandelor şi a inelelor din vârful stâlpului este de 500 kilograme”, este precizat în caietul de sarcini.


Potrivit reprezentanţilor Primăriei, cortina metalică va fi montată până în 28 noiembrie.

Tunel de lumini, anul trecut

În anul precedent, în Piaţa Unirii a fost montat un tunel de lumini, acesta fiind unul dintre elementele noi ale iluminatului festiv care a costat 2 milioane lei, mai mult decât în 2012. Anul trecut, Virgil Poruţiu, directorul tehnic din cadrul Primăriei Cluj-Napoca declara că au fost realizaţi în jur de 15 kilometri de ghirlande, şiruri luminoase, toate pe culori preponderent alb şi albastru. “Totul a costat aproximativ 2 milioane lei, mai mult decât anul trecut deoarece au fost incluse mai multe locaţii plus 5 kilometri de ghirlande şi şiruri luminoase”, a menţionat directorul tehnic. Pe lângă luminile de sărbătoare, în 2013, au fost amplasaţi şi patru brazi în zona centrală.


Anul trecut, iluminatul festiv a pornit în 1 Decembrie, în timpul concertelor care au marcat Ziua Naţională a României.

Steaguri noi în oraş

Pe lângă iluminatul festiv, anul acesta Primăria are în plan şi înnoirea stocului de steaguri. Vor fi cumpărate peste 2.500 de drapele pentru care vor fi plătiţi aproximativ 23.500 lei, adică peste 5.000 euro. Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au declarat că cele peste 2.500 de steaguri vor fi folosite pentru ocazii speciale precum 1 Decembrie, 24 Ianuarie și Ziua Europei. Cele care au fost arborate anul trecut s-au degradat astfel că nu mai pot fi utilizate și în 2014. “Steagurile se achiziționează în funcție de nevoie, sunt obiecte de consum. S-a făcut o evaluare a celor de anul trecut și s-a ajuns la concluzia că sunt degradate”, a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

abonare newsletter