Actualitate

Ziua Univesală a iei, sărbătorită la Muzeul Etnografic din Cluj cu un album cu ii femeiești din Transilvania interbelică - FOTO

Muzeul Etnografic al Transilvaniei serbează marți, 24 iunie, de Sânziene, cea de-a doua ediție a Ziua Universală a Iei, o inițiativă a comunității online ”La Blouse Roumaine”.

Cu această ocazie Muzeul Etnografic al Transilvaniei a prăgătit cu un album de fotografii de arhivă, realizate în perioada interbelică de fotografii D. Galloway și R. Vuia. Imaginile imortalizează fete și neveste din diferite zone etnografice ale Transilvaniei, îmbrăcate atât în port de sărbătoare, cât și în cel de lucru.

„În Transilvania se regăsesc ambele mari tipuri de croi tradiționale, caracteristice cămășii țărănești: cel „carpatic”, cu toată lățimea stanului și a mânecilor, adunată în crețuri, la baza gâtului, și cel de tip „poncho”, cu fața și spatele stanului croit dintr-o singură bucată și cu mâneca prinsă de umeri. Utilizând elemente de croi complementar cu ar fi de exemplu modul de încheiere la gât, cel de terminare a mânecii, numărul laților care alcătuiesc stanul și mânecile sau diverse tehnici și motive decorative, cămășile prezintă o diversitate extraordinară, fiind reprezentative comunităților din care provin, având o importantă funcție identitară zonală și locală”, se arată pe site-ul instituției.


Deși în timp, datorită diferitelor influențe culturale, croiul, tehnica și motivele de ornamentare pot suferi schimbări, modificările trec întotdeauna prin filtrul gustului comunitar, păstrându-se rolul de marcare a apertenenței la respectiva comunitate.

abonare newsletter