Actualitate

GALERIE FOTO: Mihai Eminescu, comemorat la Cluj

Reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi partidelor politice, dar şi scriitori au fost prezenţi, miercuri dimineaţa, la ceremonia de omagiere a poetului Mihai Eminescu.

Evenimentul dedicat omagierii a 164 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu a avut loc în faţa Teatrului Naţional din Cluj-Napoca unde se află şi bustul marelui poet.

La ceremonie au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Prefecturii Cluj, ai partidelor politice PNL, PSD, PDL, PRM, PPDD, ai Asociaţiei Avram Iancu, ai şcolii Eminescu, Jandarmeriei, UBB, Mitropoliei Ortodoxe, Armatei, Poliţiei, Uniunii Scriitorilor.


Irina Petraş, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România filiala Cluj a rostit un scurt discurs, Vasile Someşanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului a susţinut un Te Deum, iar apoi un grup de elevi de la şcoala Mihai Eminescu au recitat poezii.

 


 

abonare newsletter