Actualitate

Inundaţii în Germania: Patru sate au fost evacuate după ce un dig a CEDAT

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/10/floods on june 8 4.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Creşterea istorică a apelor Elbei continua să ameninţe luni nordul Germaniei, unde în cursul nopţii un dig a cedat în landul Saxonia Anhalt, determinând evacuarea câtorva sute de oameni, informează AFP.

Presiunea apei a spart un dig din apropierea satului Fischbeck, iar autorităţile au ordonat evacuarea celor 400-500 de locuitori, dar şi a trei sate învecinate. Din cauza ruperii aceluiaşi dig, un pod de cale ferată a fost închis, obligând trenurile care fac legătura între Berlin şi Koln sau Frankfurt să meargă pe alt traseu.

În schimb, puţin mai la sud, la Magdeburg, capitala landului, Elba începe să se retragă, iar nivelul apei a ajuns la 7,30 m, după un maxim de 7,48 m duminică. Totuşi, în mod normal, nivelul fluviului este de 2 metri, în acest loc.

Duminică autorităţile au ordonat evacuarea a 23.500 de persoane din Magdeburg şi împrejurimi, iar acestea încă nu sunt autorizate să se întoarcă acasă.

'Situaţia de la Magdeburg este pentru moment sub control, dar încă nu sunt motive să respirăm uşuraţi sau să anulăm alerta', a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a celulei de criză din Saxonia Anhalt.

La rândul lor, autorităţile din landurile Brandenburg şi Saxonia inferioară aşteaptă o creştere-record a nivelului Elbei. Duminică, apele fluviului ajunseseră la 7,85 m la Wittenberge, în Brandenburg, cu 50 de centimetri mai mult decât la inundaţiile din 2002, urmând să atingă 8 m luni şi probabil 8,20 marţi, în această regiune rurală şi slab populată.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter