Actualitate

VIDEO: Lansare cu ceai al noului album al trupei Byron, 30 Seconds of Fame. În deschidere, Luna Amară şi Luiza Zan

<p><strong>Librăria Cărtureşti îi aşteaptă pe clujeni la un ceai cu trupa Byron, vineri după amiază, de la ora 17:00, cu ocazia lansarii la Cluj a noului album bilingv 30 Seconds of Fame / 30 de secunde de faimă. </strong></p>

Seria de evenimente byron Infusion, realizată în parteneriat cu librăriile Cărtureşti, e menită să ofere publicului ocazia unor întâlniri cu membrii trupei - prezentarea noului album, discuţii pe marginea lui, câteva piese live acustic şi ceai aromat.


Pe 5 aprilie, la ora 20:00, trupa Byron îşi lansează la Cluj noul album printr-un concert la Casa de Cultură a Studenţilor. Invitaţi în cadrul acestui concert vor fi Luna Amara, care vor interpreta un set acustic, şi Luiza Zan, care va cânta pe scenă alături de Byron.

„Anul trecut, cu Live Underground, am început povestea byron Infusion la Cărtureşti – o experienţă foarte plăcută, cumva mai intimă şi mai deschisă decât o conferinţă de presă propriu-zisă sau ceva de genul. Continuăm şi anul asta, cu 30 Seconds of Fame, aşa că vă invităm pe toţi la un ceai şi-o vorba înainte de concertele din turneu”, spune trupa.


Intrarea la eveniment este libera.

Programul byron la Cluj:


- ora 17:00 – byron Infusion la Cărtureşti Cluj

- ora 20:00 – concert de lansare la Casa de Cultură a Studenţilor


- ora 23:00 – afterparty cu poze şi autografe în Jaxx – Garajul Rock

abonare newsletter