Actualitate

100 de jandarmi vor patrula în oraş pe durata sărbătorilor

<p><span style="font-size: small;"><span style="font-family: arial,helvetica,sans-serif;"><strong><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/21/jan.png" border="0" width="450" height="258" style="float: right; margin: 2px 5px;" />În perioada sărbătorilor de iarnă, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca îşi vor intensifica activitatea şi vor veghea la ordinea şi liniştea publică pentru prevenirea şi combaterea producerii unor fapte antisociale.</strong>

Peste 100 de jandarmi vor fi în misiune în această perioadă, zilnic şi vor patrula în locurile aglomerate, zona bisericilor, locurile de desfăşurare a unor manifestări cultural artistice. În aceste zone se vor desfăşura acţiuni punctuale pentru descurajarea persoanelor care încearcă să săvârşească fapte de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică.


În cazul apariţiei unor situaţii de tulburare a ordinii publice în zona de competenţă, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca este pregătită să intervină pentru restabilirea ordinii, la sediul unităţii aflându-se o subunitate pregătită în acest scop.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă participanţilor la manifestările religioase şi la manifestările cultural artistice care se vor organiza cu prilejul sărbătorilor să respecte precizările organelor de ordine, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.

abonare newsletter