Actualitate
Pascal Bruckner: “A scrie este riscul maxim, cărţile sunt mai inteligente decât autorii lor”
<p><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/23/745px-pascal_bruckner2-mod.jpg" border="0" width="450" height="257" style="margin: 2px 5px; float: left;" />Spaţiul generos al Librăriei Cărtureşti din Cluj-Napoca a devenit neîncăpător, joi seara, la întâlnirea cu renumitul romancier şi filosof francez Pascal Bruckner, care a răspuns, timp de peste două ore, întrebărilor puse de publicul format în cea mai mare parte din tineri. </strong>
Ei l-au întrebat pe scriitor care a fost autorul său preferat la 16 ani, cum defineşte iubirea şi care este opusul iubirii, dacă îi place propria operă, care au fost aspectele pozitive şi cele negative din viaţa sa de jurnalist şi dacă a fost sau nu influenţat de operele lui Camus şi Sartre. Pascal Bruckner le-a spus celor prezenţi că ”a scrie este riscul maxim”, pentru că, de regulă, “cărţile sunt mai inteligente decât autorii lor”. Un scriitor lucrează la o carte doi-trei ani, face o lucrare gândită, elaborată, în timp ce în viaţă trăim spontan mânia, decepţia ori tristeţea. În scriere ne sustragem vieţii. Scrierea poate oferi o ieşire provizorie din realitate. “Uneori, citind ce am scris, mă întreb dacă eu am scris acele pagini”, a afirmat romancierul, citat de Agerpres.Pentru scriitorul francez, iubirea este “o legătură exclusivă şi esenţială cu o altă persoană”, dar acest sentiment se manifestă în mai multe forme, iubirea faţă de o femeie fiind cu totul diferită de cea pentru un copil. “Iubirea este o formă contemporană de mântuire, în sensul că ea poate da rostul vieţii”, a spus Bruckner.
Referindu-se la scrierile sale, Pascal Bruckner a arătat că nu este întotdeauna mulţumit de opera sa.
”Trebuia să mă întrebaţi dacă mă suport pe mine însumi. Ei bine, răspunsul este “nu”. Trăieşti cu tine însuţi 24 de ore, te cunoşti repede. Marea surpriză a vieţii este de a ne putea uita pe noi înşine. Înţelepciunea socratică din dictonul - Cunoaşte-te pe tine însuţi- ar putea funcţiona foarte bine până la 20 de ani, timp în care ne descoperim. Dar aventura adevărată este cea de a ne surprinde, de a ne depăşi. (...) Dialogul cu tine însuţi este foarte limitat, aşa că eu prefer să mă arunc în lume, în societate, în călătorii ... Este rău să stai faţă în faţă cu tine însuţi. Când eşti singur, ai nevoie de compania celorlaţi. Câteodată, sunt uimit de ceea ce am scris, altădată mi-e ruşine. Privesc în urmă şi îmi spun că nu voi mai putea face acest lucru niciodată”, a explicat autorul romanului “Iubirea faţă de aproapele” (2005).
În ceea ce priveşte aspectele pozitive şi negative ale vieţii de jurnalist, Bruckner a relatat că a lucrat puţin timp în presa scrisă, realizând câteva reportaje în Pakistan, India, Malaezia şi Indonezia, iar în România cel despre “exorcizarea excesivă” a tinerei călugăriţe de la Tanacu de către preotul mănăstirii, în 2005.
”Jurnalismul este o bună meserie dacă îţi păstrezi independenţa spiritului, dacă nu eşti subiectiv şi nu răspunzi dictatului şefului de televiziune sau al ziarului, care te împiedică să spui adevărul. Scopul jurnalismului este de a spune mereu adevărul”, a afirmat Pascal Bruckner.
El a explicat că o influenţă directă a scriitorilor Camus şi Sartre s-a produs asupra sa în tinereţe, când a fost “puţin precum personajul lui Boris Vian din 'Spuma zilelor', care era un fel de maniac a lui Sartre”.
”I-am citit pe amândoi cu pasiune de la vârsta de 13 ani. Eram atunci iezuit, la Lyon, într-un mediu închis. Sartre şi Camus au fost pentru mine precum o fereastră deschisă spre lume. Camus s-a înşelat mai puţin din punct de vedere politic decât Sartre, care a fost puţin orbit de comunişti. Dar azi îi iubesc pe amândoi, aşa cum ţii la o dragoste din tinereţe. Am două amintiri cu Sartre, prima de la Şcoală Normală Superioară din Paris, când el a susţinut o conferinţă despre existenţialism şi umanism, iar cea de-a doua de la Sorbona, din luna mai 1968, unde a vorbit într-un amfiteatru cu mii de studenţi şi un grup de mucoşi i-a strigat 'Gura!'. Azi Camus revine în forţă. Sartre a fost un adevărat geniu în teatru şi în filosofie”, a susţinut scriitorul francez.
În opinia sa, iubirea şi ura sunt puternic înrudite, iar pasiunea este cea care tulbură minţile oamenilor. “Contrariul iubirii nu este ura, este răceala sentimentelor. În picturile medievale şi în sculpturile din bisericile în stil romanic şi gotic, Infernul este prezentat drept un loc îngheţat, nu cu flăcări. Este inima rece, seacă, incapabilă să se mai reaprindă pentru ceva. (...) Contrariul iubirii este lipsa de generozitate faţă de ceilalţi, de lume, dar şi faţă de sine. Avem inima deşartă. Nu mai suntem cu contemporanii. Dar chiar şi un mizantrop are nevoie, din când în când, de puţină dragoste”, consideră filosoful.
Scriitorul francez va lansa la Târgul de carte 'Gaudeamus' de la Bucureşti - care se desfăşoară între 21 şi 25 noiembrie - prima traducere în limba română a cărţii sale 'Fanatismul Apocalipsei'.
Pascal Bruckner este cunoscut în România mai ales prin romanele “Paria”, “Luni de fiere”, “Hoţii de frumuseţe” şi “Copilul divin”, publicate în limba română de Editura Trei.
