Actualitate

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti anunţă organizarea concursului de admitere la Sibiu

<p /><strong />Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti anunţă organizarea concursului de admitere la Sibiu, în data de 24 septembrie 2012, pentru specializările de mai jos.

1. Urbanism şi Administrarea Teritoriului

Desfăşurat ca program de licenţă de 3 ani + master 2 ani în programul Urbanism şi Politici Publice, programul desfăşurat la Sibiu începând cu anul 2012 în cadrul Facultăţii de Urbanism a UAUIM are scoase la concurs 30 de locuri şi vizează formarea de specialişti în domeniul urbanismului, pentru a lucra în administraţia locală (primării, consilii judeţene), administraţia centrală (ministere, organizaţii guvernamentale) sau în instituţii private (birouri de urbanism) axate pe planificare, dezvoltare urbană şi teritorială, fonduri europene şi gestiunea dezvoltării teritoriului, politici de coeziune teritorială, etc.


2. Conservare şi Restaurare de Arhitectură

Desfăşurat ca program de licenţă de 3 ani programul se desfăşoară la Sibiu încă din anul 2007 şi are scoase la concurs 25 de locuri. Acest program vizează formarea de specialişti în domeniul conservării şi restaurării monumentelor de arhitectură, cu posibilitatea de continuare a studiilor (licenţă şi master integrat) în cadrul Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti.


Ambele secţii ale Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”  beneficiază începând cu anul 2012 de o nouă locaţie, în strada Dealului nr. 6 (fostul Liceu Sanitar Constantin Noica), dotată cu săli de curs, ateliere şi bibliotecă proprie.

Informaţii suplimentare la secretariatul Facultăţii din Sibiu, Str. Dealului nr. 6, tel: 0269- 222.215, 0744-622.857 sau www. uauim.ro

abonare newsletter