Actualitate

Containere pentru donaţii de haine destinate nevoiaşilor

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/30/07-containers-haine.jpg" border="0" align="right" />Vezi unde sunt amplasate în oraș cele 50 de containere.</p>

50 de containere în care pot fi donate haine şi încălţăminte care vor ajunge la nevoiaşi vor fi amplasate în tot oraşul, în locuri vizibile. Hainele vor merge atât în Cluj, cât şi în străinătate.

Primăria Cluj-Napoca şi Asociaţia Caritas a Eparhiei Greco-Catolice Cluj au semnat un parteneriat prin care va fi demarat un proiect de ajutorare a celor nevoiaşi. Astfel, în termen de două-trei săptămâni, în 50 de puncte din oraş vor fi amplasate containere în care clujenii vor putea dona haine pe care nu le mai folosesc şi care vor ajunge la persoanele nevoiaşe din Cluj-Napoca, dar şi din străinătate. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Caritas, hainele de primă calitate vor fi distribuite nevoiaşilor din Cluj, după ce au fost dezinfectate şi spălate, hainele de o calitate inferioară, de vară, vor ajunge în India şi Africa, iar cele care nu mai pot fi folosite din cauza uzurii vor fi trimise la firme specializate din Europa pentru reciclare.
Printre zonele în care vor fi amplasate cele 50 de containere se numără străzile Câmpului, George Coşbuc, Fântânele, Dunării, Piaţa Mihai Viteazu, Piaţa Cipariu, complexul Big din Mănăştur, Calea Floreşti, complexul Hermes.

Sistem important din Occident

Organizatorii acţiunii spun că acest sistem de donaţii este foarte răspândit în restul Europei. „În Biserica noastră, în Vestul Europei se organizează frecvent astfel de acţiuni şi au ca scop ajutorarea nevoiaşilor care bat la uşa noastră tot mai des. Unul dintre motivele pentru care am realizat şi noi acest demers, cererile sunt tot mai numeroase de la parohi şi familiile mai înstărite care nu ştiu ce să facă cu hainele care ar putea fi refolosite”, a declarat Adrian Avram, directorul Asociaţiei Caritas.
Reprezentanţii Eparhiei Greco-Catolice fac apel către populaţie să pună în containere doar haine şi încălţăminte, nu şi alte obiecte.


 

abonare newsletter