Actualitate

Silviu Purcărete își prezintă la Cluj filmul „Undeva la Palilula”

<p><img src="documente/stories/2012/04_aprilie/18/07 film.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Filmul va rula în cinematografe începând de vineri, 20 aprilie.</p>

 

„Undeva la Palilula”, mult așteptatul film în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentat publicului clujean luni, 23 aprilie, într-o proiecție de gală la Teatrul maghiar de stat, în prezența regizorului și a altor membri ai echipei. Filmul va rula în cinematografe începând de vineri, 20 aprilie.

Pelicula reprezintă debutul cinematografic al cunoscutului regizor de teatru, fiind un proiect grandios care reuneşte importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc. Decorurile sunt semnate de Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar, costumele de Lia Manţoc iar muzica de Vasile Şirli. Directorul de imagine al filmului este Adrian Silişteanu, colaborator constant al regizorului Adrian Sitaru. Filmul este produs de Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu fiind producător executiv.

Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum Áron Dimény (actor al Teatrului maghiar de stat din Cluj-Napoca), George Mihăiţă, Constantin Chiriac, Răzvan Vasilescu, Sorin Leoveanu, Ofelia Popii, Adrian Matioc. Horaţiu Mălăele, Marius Manole întregesc o distribuţie care numără peste 50 de actori.

„Undeva la Palilula” spune povestea lui Serafim, un tânăr doctor care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula, urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică. Serafim se adaptează treptat lumii din oraş şi ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparţină.

Palilula este un orăşel pierdut undeva pe harta ţării. Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. În spital, bolnavii sunt perfect sănătoşi, iar una dintre distracţiile lor preferate este să asiste la disecţiile de la morgă. Restul populaţiei e imbecilă şi fermecătoare, izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii.


Schimbările de regimuri politice, morţile, incendiile şi inundaţiile, nici una dintre aceste modificari majore, zguduitoare, ale lumii exterioare nu îi perturbă. Alternativ agitaţi şi puturoşi, fericiţi şi melancolici, sunt mereu acolo, împreună, în centrul lumii, pe terasă cu oleandri, la spital şi la hotelul Boema.

Silviu Purcărete este unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru din România şi Europa. Are o experienţă de peste 30 de ani în domeniu şi a realizat spectacole memorabile în special la Teatrul Naţional din Craiova şi la cel din Sibiu. Este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa, detinător al Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală în 1995 şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh 1991). Spectacolul Faust realizat la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu a fost unul din capetele de afiş ale Festivalului de la Edinburgh 2009, cel mai mare eveniment de gen din lume.

Din luna aprilie, pe site-ul www.undevalapalilula.ro puteţi afla mai multe detalii despre film și îi puteţi cunoaşte pe locuitorii din Palilula. Tot aici se va găsi programul cinematografelor din țară. La Cluj, „Undeva la Palilula” va rula la Cinema Victoria și Cinema City.

„Undeva la Palilula” este o producţie Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al programului MEDIA al Uniunii Europene. Scenariul a fost apreciat la nivel internaţional, câştigând în 2005 premiul „Balkan Fund” al Festivalului de Film de la Salonic.

În România filmul este distribuit de Transilvania Film.

abonare newsletter