Actualitate

Ambalajele din plastic de unică folosință, interzise în restaurantele și cafenelele din Uniunea Europeană din 2030

Ambalajele de plastic de unică folosință din restaurante și cafenele, dar și din aeroporturi sau hoteluri, vor fi interzise în Uniunea Europeană cel târziu din 2030.

Recipientele de plastic de unică folosință din alimentația publică, interzise în UE din 2030/Foto: pexels.com Recipientele de plastic de unică folosință din alimentația publică, interzise în UE din 2030/Foto: pexels.com

 

 


Uniunea Europeană a ajuns recent la un acord vizând reducerea deşeurilor rezultate din ambalajele de plastic, acord ce prevede interzicerea, cel târziu în 2030, a recipientelor de plastic de unică folosinţă în restaurante şi cafenele şi restrângerea utilizării acestui tip de produse poluante.

 


Noul document asupra căruia au convenit membrii Parlamentului European prevede obiective de reducere a ambalajelor – cu 5% până în 2030, 10% până în 2035 și 15% până în 2040 – și solicită țărilor UE să reducă cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic.

Toate ambalajele din UE vor trebui să fie reciclabile începând din 2030 şi să fie efectiv reciclate „la scară” până în 2035, pentru a fi încurajată dezvoltarea economiei circulare, potrivit unei informări a Parlamentului European, citat de economica.net


CITEȘTE ȘI: 
România, pe ultimul loc la nivel european la producția și reciclarea deșeurilor municipale

Principala măsură vizează interzicerea până cel târziu la 1 ianuarie 2030 a recipientelor de plastic de unică folosinţă în alimentaţia publică, pentru alimentele şi băuturile consumate pe loc. Recipientele din hârtie şi carton vor rămâne autorizate.

De asemenea, cel târziu din 2030 vor fi interzise şi alte ambalaje din plastic de unică folosinţă: mini-flacoane de şampon în hoteluri, pliculeţe cu sosuri, filme de protecţie pentru valize în aeroporturi, ambalaje din plastic pentru fructe şi legume neprocesate etc. 


Cantitatea de deșeuri generată la nivel european din cauza ambalajelor de plastic a crescut de la 66 de milioane de tone în 2009 la 84 de milioane de tone în 2021.

Parlamentul și Consiliul European trebuie să aprobe oficial acordul înainte ca acesta să intre în vigoare.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

România riscă o condamnare din partea Curții Europene de Justiție pentru că nu a închis zeci de depozite de deșeuri

abonare newsletter