Actualitate

O femeie din jud. Cluj și o altă româncă, omorâte în Italia. Principalul suspect a fost reținut de Poliție.

Două românce (una din județul Cluj) au fost omorâte în Italia, în noaptea de joi spre vineri. Principalul suspect a fost reținut de polițiști.

Cele două românce ucise în Italia: Maria Rus (stânga) și Delia Zarniscu (dreapta) / Foto: rainews.it Cele două românce ucise în Italia: Maria Rus (stânga) și Delia Zarniscu (dreapta) / Foto: rainews.it

 

 


Poliția italiană anchetează o posibilă dublă crimă, după ce două românce au fost omorâte în casele lor în noaptea de joi spre vineri, în orașul sicilian Naro. Cele două femei locuiau pe aceeași stradă și erau prietene, scrie ziarul Quotidiano Nazionale, citat de libertatea.ro.

 


Corpul uneia dintre femei a fost găsit carbonizat, iar cealaltă româncă se afla într-o baltă de sânge, când autoritățile le-au găsit. 

În locuința primei victime, a fost găsit cadavrul Mariei Rus, cu fața pe podea, care a murit în urma unui incendiu. Anchetatorii cred că femeia a încercat să scape înainte să fie prinsă de flăcări. Incendiul pare că a fost pornit intenționat pe un fotoliu.


Potrivit dejeanul.ro, Maria Rus, în vârstă de 54 de ani, era din Sălișca, comuna Câțcău, județul Cluj, și era plecată în străinătate de mai bine de 20 de ani. Fiicele ei sunt și ele plecate în străinătate, una dintre ele locuind chiar la câțiva kilometri de apartamentul în care a fost ucisă mama sa.

Cealaltă româncă era Delia Zarniscu, văduvă în vârstă de 58 de ani, și locuia și ea de peste douăzeci de ani în Naro, în via Da Vinci. 


Acum, un bărbat de 24 de ani, care este și el român, deși numele său ar fi Omar Edgar Nedelkov, este acuzat de dublă crimă și profanarea unui cadavru, scrie libertatea.ro. Acesta a fost reținut de polițiști și este principalul suspect. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


Foto: rainews.it

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat și o femeie, reținuți de DIICOT pentru trafic de persoane. Obligau victimele să cerșească în Germania și Norvegia.

Monstru cu chip de om! Bărbat arestat pentru că ar fi violat o copilă dintr-un centru pentru protecţia minorilor.

abonare newsletter