Actualitate

Fraudă de 15 milioane de euro cu proiecte IT. Beneficiarii depuneau acte false pentru a obține fonduri de la UE

Un număr de 38 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, pe 7 noiembrie, în cadrul a două investigaţii conduse de Parchetul European (EPPO) din Bucureşti. Perchezițiile au avut loc și în Cluj.

Un număr de 38 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, pe 7 noiembrie, în cadrul a două investigaţii conduse de Parchetul European (EPPO) din Bucureşti/ Foto: arhivă IPJ Cluj Un număr de 38 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, pe 7 noiembrie, în cadrul a două investigaţii conduse de Parchetul European (EPPO) din Bucureşti/ Foto: arhivă IPJ Cluj

 

 


Un număr de 38 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, pe 7 noiembrie, în cadrul a două investigaţii conduse de Parchetul European (EPPO) din Bucureşti, aflate în desfăşurare, privind o presupusă fraudă în valoare de 15 milioane de euro.

 


Potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis joi Agerpres, percheziţiile au fost efectuate în mai multe locaţii din Bucureşti, Ploieşti, Cluj şi judeţul Ialomiţa.

CITEȘTE ȘI:
Percheziții la hackeri. Un dosar de fraudă informatică, deschis la Cluj! Prejudiciu de 2 mil. euro. VIDEO

De asemenea, au fost luate măsuri de investigaţie şi în Cipru, Cehia şi Malta, precum şi în Monaco şi Statele Unite, prin cooperare internaţională. Cazul se referă la şase proiecte IT finanţate de Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea de soluţii software inovatoare.


Conform anchetei, în perioada 2019 - 2022, beneficiarii proiectelor au depus documente false sau inexacte cu servicii supraevaluate sau care nu au fost niciodată prestate, precum şi facturi frauduloase pentru achiziţionarea de bunuri, obţinând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE de cel puţin 15 milioane de euro.

Beneficiarii sunt suspectaţi că au creat ulterior circuite financiare interne şi internaţionale frauduloase, pentru a canaliza fondurile în propriul beneficiu.


Unele dintre persoanele cercetate au fost aduse la Biroul EPPO din Bucureşti, pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecţi, iar altele vor fi aduse în zilele următoare. Faptele cercetate ar putea constitui infracţiuni de fraudă şi spălare de bani.

Totodată, Oficiul European de Luptă Antifraudă a deschis investigaţii complementare în aceleaşi fapte. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Trei sere pline cu plante de canabis, descoperite în urma unor percheziții DIICOT în Caraș-Severin - FOTO

Razii la „liniuțe” în Câmpia Turzii. Doi tineri, prinși că făceau întreceri ilegale cu mașinile - FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter