Actualitate

Monica Macovei cere sancţionarea judecătorilor care au tergiversat procese

<p>Europarlamentarul PDL Monica Macovei a adresat miercuri o scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, în care îi solicită să facă publice rezultatele verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară cu privire la situaţia dosarelor de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor.</p>

În scrisoarea postată pe blogul personal, Monica Macovei susţine că magistraţii, care au contribuit la imposibilitatea înfăptuirii justiţiei din cauza împlinirii termenelor de prescripţie, trebuie sancţionaţi.

„Revin la aspectele pe care le-am semnalat, în luna octombrie 2011, prin intermediul scrisorii deschise adresate conducerii Consiliului Superior al Magistraturii, în legătură cu: (1) problema lipsei de celeritate în judecarea dosarelor de mare corupţie şi infracţiuni economice, (2) lipsa de încredere în justiţie şi (3) necesitatea unei schimbări rapide şi profunde a Inspecţiei Judiciare în vederea responsabilizării magistraţilor. Toate acestea sunt extrem de relevante pentru a dobândi încrederea statelor membre în sistemul de justiţie din România şi implicit pentru a îndepărta singurul obstacol rămas în calea intrării României în spaţiul Schengen”, se arată în scrisoarea semnată de Monica Macovei.

Europarlamentarul susţine că opinia publică trebuie să cunoască măsurile luate de CSM pentru remedierea deficienţelor şi concluziile la care au ajuns inspectorii, respectiv membrii CSM, în urma verificărilor efectuate la instanţele din ţară.

Monica Macovei arată că perioada de desfăşurare a verificărilor cu privire la dosarele de mare corupţie s-a încheiat, iar în şedinţa de plen din data de 31 ianuarie 2012 urma să fie discutat raportul final cu măsurile pe care Inspecţia Judiciară le propune.

„În virtutea unei depline transparenţe, necesare recâştigării încrederii în justiţie, vă rog să faceţi publice rezultatele tuturor verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară, propunerile de remediere a situaţiei şi posibilele cazuri de sancţionare a unor magistraţi care, din motive imputabile, au contribuit la o durată prelungită de judecată şi chiar la prescrierea unor fapte; similar în cazul procurorilor. Vă reamintesc, în acest context, că, potrivit statisticilor publicate în presă, peste 20 de dosare de corupţie sau fraudă sunt în instanţă de circa 4 ani sau mai mult. Alte circa 20 de dosare sunt în instanţă de mai bine de 2-3 ani. În majoritatea nu avem o hotărâre în prima instanţă”, se mai precizează în scrisoare.

Monica Macovei consideră că acele cazuri de împlinire a termenelor de prescripţie a răspunderii penale trebuie să fie analizate cu celeritate şi în mod individual, iar magistraţii care au contribuit la imposibilitatea înfăptuirii justiţiei din cauza împlinirii termenelor de prescripţie trebuie sancţionaţi.

 

abonare newsletter