Actualitate

138 de ani de la nașterea Episcopului greco-catolic Iuliu Hossu

Acum 138 de ani, se năștea la Milaș, actualul județ Bistrița-Năsăud, Iuliu Hossu. Ca episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a fost unul din cei mai importanți fruntași români prezenți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

138 de ani de la nașterea Fericitului Iuliu Hossu/ captură foto: Fericitul Cardinal dr. Iuliu Hossu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla Facebook.com 138 de ani de la nașterea Fericitului Iuliu Hossu/ captură foto: Fericitul Cardinal dr. Iuliu Hossu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla Facebook.com

 

 


Șapte episcopi greco-catolici martiri au fost beatificați de Papa Francisc, în iunie 2019.

 

Episcopii martiri, beatificați de Papa Francisc

Beatificarea celor şapte episcopi martiri a reprezentat punctul culminant al vizitei Papei Francisc în România, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate pe Câmpia Libertăţii din Blaj. 


CITEȘTE ȘI:
Cei şapte episcopi greco-catolici martiri, printre care și Iuliu Hossu, au fost beatificaţi

 

Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu și Iuliu Hossu au fost martirii beatificați la ceremoniile oficiate de Papa Francisc la Blaj.

Beatificarea a șapte episcopi greco-catolici români ridică la treisprezece numărul Fericiților venerați în calendarul catolic român și la unsprezece numărul păstorilor de suflete martiri din România care l-au mărturisit pe Cristos cu prețul suprem al vieții în anii dictaturii comuniste. 


Fericitul Iuliu Hossu 30 ianuarie 1885 – 28 mai 1970

Unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1918, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, în comuna Milaşu Mare, judeţul Bistriţa-Năsăud. 

După studii gimnaziale la Reghin, Târgu Mureş şi Blaj (1896-1904), a efectuat studii teologice la Roma (1904-1910), unde a obţinut doctoratul în filosofie (1906) şi teologie (1910).


În martie 1910, în ultimul an de studii, a fost hirotonit preot.

Reîntors în ţară, a activat la Lugoj, ca protocolist, arhivar, bibliotecar, profesor la Seminarul Teologic din Lugoj (1913-1914), vicar şi secretar episcopesc. În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, a fost trimis pe front ca preot militar, în cadrul armatei austro-ungare.


A fost numit episcop în scaunul Episcopiei de Gherla, la 3 martie 1917. Între 1930-1948 a fost episcop de Cluj-Gherla. 

În vechiul sediu episcopal de la Gherla, episcopul Hossu a fondat Şcoala greco-catolică de institutori. S-a preocupat constant de dezvoltarea învăţământului din cadrul eparhiei sale, unde a susţinut deschiderea de noi unităţi şcolare, între care: şcolile de băieţi şi fete din Gherla, Şcoala primară „Maica Domnului” din Cluj (1935), Internatul diecezan de băieţi din Cluj (1940), Liceul de băieţi „Ioan Inochentie Micu-Klein” din Cluj (1945), Liceul de fete din Cluj (1945).

A desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura poporului Român (ASTRA), a publicat diferite cuvântări, predici, pastorale şi articole, cele mai multe în periodicul eparhiei „Curierul Creştin”.

La 1 decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, a fost cel care a dat citire „Declaraţiei de Unire”.

A fost arestat la 28 octombrie 1948 şi timp de 20 de ani, a trecut prin diverse închisori şi locuri de domiciliu obligatorii. Între 25 mai 1950 şi 4 ianuarie 1955 a fost închis în penitenciarul Sighet. I s-a stabilit, apoi, domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, întâi la mănăstirea Ciorogârla, apoi la mănăstirea Căldăruşani.

Grav bolnav, episcopul Iuliu Hossu a murit la 28 mai 1970 la spitalul Colentina din Bucureşti.

CITEȘTE ȘI:

Cei şapte episcopi greco-catolici martiri, printre care și Iuliu Hossu, au fost beatificaţi

FOTO: Rămășițele pământești ale Cardinalului Iuliu Hossu s-au întors „acasă”, la Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter