monitorulcj.ro Menu

Actualitate

FOTO: Rămășițele pământești ale Cardinalului Iuliu Hossu s-au întors „acasă”, la Cluj-Napoca

În perioada 7-8 martie 2019 s-a desfăşurat, la Cimitirul Bellu catolic din Bucureşti, deshumarea osemintelor lui Iuliu Hossu.

Operaţiunile de deshumare, recunoaştere canonică, expertize şi analize medico-antropologice au fost efectuate cu respectarea normelor legilor civile şi canonice în vigoare, în prezenţa membrilor Tribunalului ad casum, a unor experţi în arheologie şi antropologie, a câtorva membri ai familiei Hossu din Bucureşti, a unor ierarhi şi clerici din Bucureşti şi Cluj, precum şi a personalului tehnic auxiliar şi a unor credincioşi.

S-a început în data de 7 martie, la ora 10:30, cu un Parastas în memoria ilustrului Arhiereu, celebrat de către cei trei arhierei prezenţi (PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla şi PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei romano-catolice de Bucureşti). A urmat cuvântul Promotorului dreptăţii, al Notarului tribunalului, al membrilor familiei şi jurământul de confidenţialitate. În continuare s-a trecut la înlăturarea plăcii care bloca accesul în cavoul subteran. După spargerea betonului armat şi înlăturarea plăcii laterale de piatră, s-au găsit osemintele slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu, aşezate într-un sac de plastic, împreună cu câteva obiecte de vestimentaţie personală cu care fusese înhumat. În jurul orei 13:00, osemintele au fost transportate la Parohia „Sf. Tereza” unde, în câteva săli de la subsolul clădirii, au început expertizele şi măsurătorile experţilor.

Operaţiunile fiind foarte complexe, au continuat în aceleaşi săli şi în ziua de 8 martie. S-au identificat, analizat, inventariat şi fotografiat toate părţile osoase şi apoi s-a efectuat o recompunere a scheletului. La încheierea analizelor, s-au comunicat întregii asistenţe primele rezultate ale expertizelor prin care se adevereşte că acele oseminte şi rămăşiţe pământeşti sunt ale Slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu. Apoi osemintele au fost aşezate în două cutii, care au fost închise şi sigilate. Una dintre acestea, la cererea familiei, a fost reînhumată în acelaşi cavou, cu un parastas în memoria ilustrului Arhiereu. Cealaltă cutie sigilată, cu aprobările de rigoare, a fost transportată la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla.

„Mulțumim mai întâi Bunului Dumnezeu, apoi mulțumim mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria, Sfântului Iosif și Sfântului Ioan Paul al II-lea pentru buna desfășurare a acestui moment deosebit. Mulțumim tuturor forurilor eclesiastice și civile care ne-au acordat sprijinul și aprobările necesare pentru a putea desfășura în bune condiții aceste acțiuni”, a declarat PS Florentin Crihălmeanu.

„Astfel, putem afirma că unul dintre visele primului Cardinal al Neamului nostru s-a împlinit: s-a întors acasă la ai săi, la domiciliul său, la Catedrala scumpă sufletului său, dar... fără a se despărți de ai săi. Așteptând cu bucurie momentul celebrativ al beatificării episcopilor noștri morți în faimă de martiri în timpul regimului comunist, de către Sf. Părinte Papa Francisc, rugăm pe Bunul și Atotputernicul Dumnezeu să binecuvânteze cu harurile Sale pe toți aceia care prin rugăciunile lor, prin acordul lor și sprijinul nemijlocit au ajutat buna desfășurare a acestui moment ce va rămâne înscris în istoria familiei Hossu, a Bisericii Catolice și a Neamului nostru”, se arată într-un comunicat al Episcopiei Greco-Catolice Cluj-Gherla.