Actualitate

Proteste în urma semnării acordului ACTA

<p>Reprezentanţi ai 22 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat joia trecută, la Tokyo, un acord internaţional de protejare a drepturilor de autor intitulat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement).</p>

Semnarea acestui act a generat proteste atât online cât şi în stradă din partea utilizatorilor de internet, care se tem că o astfel de înţelegere antipiraterie va conduce la cenzură în mediul virtual.

Acordul trebuie să fie ratificat de Parlamentul European, care îl va dezbate în luna iunie. Europarlamentarii sunt deja supuşi unor presiuni intense din partea activiştilor din ambele tabere.

Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.
ACTA a fost semnificativ modificată faţă de versiunile iniţiale, fiind înlăturată solicitarea ca utilizatorilor de internet descoperiţi că încalcă în mod repetat drepturile de autor să li se limiteze accesul online, o sugestie respinsă de UE.

Germania, Olanda, Estonia, Cipru şi Slovacia sunt singurele state din UE care nu au semnat ACTA. Un europarlamentar francez a părăsit procesul de examinare a înţelegerii, susţinând faptul că legislativul european participă la o „şaradă”.

 

abonare newsletter