Actualitate

Marchiza Tracy Worcester, în vizită la Cluj-Napoca

<p>Marchiza Tracy Worcester îşi va promova timp de trei zile la Cluj-Napoca documentarul „Pig Business”.</p>

 

Joi, 26 ianuarie, la invitaţia Slow Food Cluj Transilvania şi Centrul Raţiu pentru Democraţie, Marchiza Tracy Worcester va face o vizită la Cluj. Ea va petrece trei zile la Cluj şi Turda şi va avea un program legat de promovarea filmului său documentar „Pig Business”, un documentar care atrage atenţia asupra felului poluant şi degradant în care se obţine carnea de porc de către compania Smithfield, SUA, companie care şi-a extins fermele peste tot în lume, chiar şi în ţări din Europa de Est. O parte importantă a documentarului a fost filmat în România.

În cadrul programului de trei zile, Tracy Worcester va avea întâlniri cu medici veterinari şi crescători de animale din judeţul Cluj şi reprezentanţi ai Eco Ruralis precum şi cu studenţi şi doctoranzi ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Vetrinară (USAMV) Cluj. În cadrul întâlnirilor vor avea loc proiecţii ale filmului.

Lady Worcester a fost premiata de revista „The One” cu premiul de excelenţă pentru regizori femei care luptă pentru viitorul planetei.

„Pig Business” este un documentar care a fost difuzat pentru prima oară în România la Festivalul Astra Film din Sibiu în anul 2011.

Tracy Louise Ward, Marchiză de Worcester, este fostă actriţă, născută la Londra, şi a devenit una dintre cele mai auzite voci dintre militanţii activi ai politicilor verzi. Din 1989, Tracy Worcester este activă în fundaţia Friends of the Earth, este patronul Societăţii Internaţionale pentru Ecologie şi Cultură, este administrator al Fundaţiei Gaia şi al Societăţii Schumacher şi a Centrului de Mediu Bath. A înfiinţat şi patronat Soil Association din Marea Britanie şi este membru al consiliului consultativ al revistei „The Ecologist”.

abonare newsletter