Deputatul Remus Lăpușan (PSD) a transmis un mesaj clar, în Parlament, cu privire la importanța programului SAFE, instrument european ce poate contribui decisiv la consolidarea capacității de apărare a României. „Investițiile în apărare nu mai sunt o opțiune”, spune parlamentarul clujean.
La 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, anul 2027 ar putea fi dedicat României Europene, potrivit inițiativei legislative semnate de deputatul Ovidiu Cîmpean. „Trebuie să fie momentul în care România își face bilanțul și își stabilește obiectivele pentru următorii 10 ani”, spune parlamentarul liberal clujean.
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean (PNL) a spus că, în timp ce, la București, liderii a 15 țări discutau miercuri, 13 mai 2026, despre apărarea Europei, Rusia ataca masiv Ucraina cu drone și rachete.
După ani de proceduri administrative, blocaje și întârzieri, Spitalul Regional de Urgență Cluj se apropie de etapa implementării efective. „Un proiect strategic ce oferă o perspectivă reală pentru dezvoltarea unui sistem medical modern, adaptat nevoilor actuale ale pacienților”, spune deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD).
Proiectul de modificare a legii privind finanțarea ONG-urilor, inițiativă a deputatului clujean Ovidiu Cîmpean (PNL), a fost susținut, luni, de toate grupurile parlamentare. Legea propune acorduri-cadru de finanțare multianuală, cu contracte anuale, raportare și finanțare în limita creditelor bugetare aprobate.
România poate beneficia de peste 60 de miliarde de euro în exercițiul financiar 2028-2034. Însă, negocierile pentru banii europeni pot fi periclitate din cauza crizei guvernamentale de la București. Deputatul Ovidiu Cîmpean face apel la responsabilitate politică: „Miza este uriașă. Nu e momentul pentru calcule mărunte”, spune parlamentarul clujean.
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean (PNL) a declarat că, după intrarea în opoziție, Partidul Național Liberal va continua să susțină programe importante pentru România, precum PNRR și aderarea la OCDE.