Timp Liber

Studenții UBB și-au făcut propriul festival! Când are loc UBB Fest și ce evenimente pregătesc organizatorii?

UBB Fest, cel mai mare festival la nivel universitar, ajunge anul acesta la a X-a ediție, între 5 și 13 mai.

Studenții UBB și-au făcut propriul festival! FOTO: OSUBB Studenții UBB și-au făcut propriul festival! FOTO: OSUBB

 

 


UBB Fest promite să le ofere tuturor tinerilor din Cluj-Napoca o săptămână în care educația non-formală, arta și cultura se împletesc cu mișcarea în aer liber, seri tematice și distracție tipic studențească.

 


Proiectul, realizat de Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, se va desfășura în perioada 5-13 mai, având numeroase evenimente, activități și surprize. Săptămâna va fi împărțită în trei departamente: Cultural, Sportiv și Profesional, iar studenții sunt bineveniți să se înscrie oricare dintre activități. 

Evenimente culturale, sportive și profesionale

În cadrul festivalului va fi amenajat și un Chill Zone, localizat lângă Căsuța Galbenă OSUBB, unde participanții se vor putea relaxa în natură, vor putea citi, deconecta de urban și interacționa într-un cadru liniștit.


Departamentul Cultural se adresează iubitorilor de artă și cultură, organizând activități precum ateliere de pictură pe totebags, seri de chitară, petreceri pentru studenți. Un eveniment special pregătit de tinerii studenți constă într-un concurs de scurtmetraje, premiat corespunzător.

Departamentul Sportiv cuprinde campionate de fotbal, baschet și volei. Acestea se vor desfășura pe mai multe zile, cuprinzând semifinala și finala. Bineînțeles, unul dintre evenimentele departamentului sportiv este tradiționalul dance-battle la care vor participa numeroși dansatori cunoscuți la nivel național.


În departamentul Profesional, vor avea loc, printre altele, workshop-uri de scriere de CV, dezvoltare personală sau marketing și chiar un eveniment inovativ intitulat “FuckUp Friday” care își propune să le demonstreze studenților că eșecul nu este finalul unei cariere.

Deschiderea proiectului va avea loc pe 5 mai, urmând ca în data de 6 mai să aibă loc prima petrecere din cadrul festivalului, la care e invitat Alex Velea. Alte detalii privind activitățile, invitații și evenimentele speciale se vor anunța pe paginile de Facebook și de Instagram ale festivalului.


Programul și înscrierile la activități pot fi consultate oficial pe site, accesând acest link.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Zilele Clujului revin în luna mai, în 2023. Vor da startul sezonului marilor festivaluri clujene

abonare newsletter